“Vizitatorul” de Tudor Alexander“Vizitatorul” de Tudor Alexander“Vizitatorul” de Tudor Alexander

Share

„Stilul la care ajunge Tudor Alexander, după un efort creator discret, este unul firesc care face citirea romanului o plăcere…Deşi permanent contrariat, personajul complex şi cinstit al romanului este Andi. El o iubeşte pe Carmen cu adevărat. Ceea ce simte pentru ea nu e un moft adolescentin, simplist şi obositor, ci o adevărată încercare de a o înţelege. Însă Andi nu-i poate cuprinde esenţa fugitivă, ceea ce dă romanului o enigmă: enigma lui Carmen (amintind de cea a Otiliei, a lui Călinescu)… În dialogurile dintre Carmen şi Andi dreptatea absolută aparţine întotdeauna femeii. Dialogurile acestea sunt extraordinare, nişte certuri calde, nişte polemici conjugale permanente şi chinuitoare, dinamice, captivante. Se aduc argumente, de multe ori logice, care dau impresia că discuţia progresează, dar ea, de fapt, nu duce nicaieri. Foarte interesant. …Până şi copilul de numai câţiva ani e bine realizat, o mare reuşită.” (Extrase din prezentarea criticului Alex Ştefănescu la lansarea romanului, Iaşi, 12 mai, 2011).

„Romanul pe care vi-l recomand este unul de dragoste. Personajele principale – Andi şi Carmen – doi tineri care îşi încep cariera şi familia la începutul anilor ’80, sunt două oglinzi clare în care, dacă vrem, putem să privim la proprii noştri părinţi, la cele ce trebuie să fi fost fricile, visurile şi ambiţiile lor de acum treizeci de ani. Povestea, picurată cu scene fierbinţi de dragoste, este extrem de antrenantă şi se termină neaşteptat ca un film de Inarritu.” (Dana Costache)

„Lectura vă va revela un scriitor ajuns la o profundă maturitate a talentului său, cu o abilă ştiinţă de a construi dramaturgia romanului şi de a-şi învesti personajele cu realism şi credibilitate; pentru generaţia mea, romanul readuce în memorie anii tinereţii, visele şi trăirile curate ale intrării în viaţă şi farmecul Bucureştiului ca leagăn al iubirii, dar în aceeaşi măsură, vicisitudinile de ordin social, moral şi politic ale deceniilor opt şi nouă din secolul deja trecut… Pot să vă mai spun că acţiunea e captivantă, atât din punct de vedere temporal şi local, căci strămută abil cititorul din România şi Bucureştiul anilor 80, în America contemporaneităţii şi înapoi, în final, în România postrevoluţionară, dar şi din punct de vedere psihologic, social şi politic, pentru că realizează o frescă complexă a formării individuale a tinerilor sub influenţa angoaselor vremurilor.” (Delia Marc)

„Stilul la care ajunge Tudor Alexander, după un efort creator discret, este unul firesc care face citirea romanului o plăcere…Deşi permanent contrariat, personajul complex şi cinstit al romanului este Andi. El o iubeşte pe Carmen cu adevărat. Ceea ce simte pentru ea nu e un moft adolescentin, simplist şi obositor, ci o adevărată încercare de a o înţelege. Însă Andi nu-i poate cuprinde esenţa fugitivă, ceea ce dă romanului o enigmă: enigma lui Carmen (amintind de cea a Otiliei, a lui Călinescu)… În dialogurile dintre Carmen şi Andi dreptatea absolută aparţine întotdeauna femeii. Dialogurile acestea sunt extraordinare, nişte certuri calde, nişte polemici conjugale permanente şi chinuitoare, dinamice, captivante. Se aduc argumente, de multe ori logice, care dau impresia că discuţia progresează, dar ea, de fapt, nu duce nicaieri. Foarte interesant. …Până şi copilul de numai câţiva ani e bine realizat, o mare reuşită.” (Extrase din prezentarea criticului Alex Ştefănescu la lansarea romanului, Iaşi, 12 mai, 2011).

„Romanul pe care vi-l recomand este unul de dragoste. Personajele principale – Andi şi Carmen – doi tineri care îşi încep cariera şi familia la începutul anilor ’80, sunt două oglinzi clare în care, dacă vrem, putem să privim la proprii noştri părinţi, la cele ce trebuie să fi fost fricile, visurile şi ambiţiile lor de acum treizeci de ani. Povestea, picurată cu scene fierbinţi de dragoste, este extrem de antrenantă şi se termină neaşteptat ca un film de Inarritu.” (Dana Costache)

„Lectura vă va revela un scriitor ajuns la o profundă maturitate a talentului său, cu o abilă ştiinţă de a construi dramaturgia romanului şi de a-şi învesti personajele cu realism şi credibilitate; pentru generaţia mea, romanul readuce în memorie anii tinereţii, visele şi trăirile curate ale intrării în viaţă şi farmecul Bucureştiului ca leagăn al iubirii, dar în aceeaşi măsură, vicisitudinile de ordin social, moral şi politic ale deceniilor opt şi nouă din secolul deja trecut… Pot să vă mai spun că acţiunea e captivantă, atât din punct de vedere temporal şi local, căci strămută abil cititorul din România şi Bucureştiul anilor 80, în America contemporaneităţii şi înapoi, în final, în România postrevoluţionară, dar şi din punct de vedere psihologic, social şi politic, pentru că realizează o frescă complexă a formării individuale a tinerilor sub influenţa angoaselor vremurilor.” (Delia Marc)

„Stilul la care ajunge Tudor Alexander, după un efort creator discret, este unul firesc care face citirea romanului o plăcere…Deşi permanent contrariat, personajul complex şi cinstit al romanului este Andi. El o iubeşte pe Carmen cu adevărat. Ceea ce simte pentru ea nu e un moft adolescentin, simplist şi obositor, ci o adevărată încercare de a o înţelege. Însă Andi nu-i poate cuprinde esenţa fugitivă, ceea ce dă romanului o enigmă: enigma lui Carmen (amintind de cea a Otiliei, a lui Călinescu)… În dialogurile dintre Carmen şi Andi dreptatea absolută aparţine întotdeauna femeii. Dialogurile acestea sunt extraordinare, nişte certuri calde, nişte polemici conjugale permanente şi chinuitoare, dinamice, captivante. Se aduc argumente, de multe ori logice, care dau impresia că discuţia progresează, dar ea, de fapt, nu duce nicaieri. Foarte interesant. …Până şi copilul de numai câţiva ani e bine realizat, o mare reuşită.” (Extrase din prezentarea criticului Alex Ştefănescu la lansarea romanului, Iaşi, 12 mai, 2011).

„Romanul pe care vi-l recomand este unul de dragoste. Personajele principale – Andi şi Carmen – doi tineri care îşi încep cariera şi familia la începutul anilor ’80, sunt două oglinzi clare în care, dacă vrem, putem să privim la proprii noştri părinţi, la cele ce trebuie să fi fost fricile, visurile şi ambiţiile lor de acum treizeci de ani. Povestea, picurată cu scene fierbinţi de dragoste, este extrem de antrenantă şi se termină neaşteptat ca un film de Inarritu.” (Dana Costache)

„Lectura vă va revela un scriitor ajuns la o profundă maturitate a talentului său, cu o abilă ştiinţă de a construi dramaturgia romanului şi de a-şi învesti personajele cu realism şi credibilitate; pentru generaţia mea, romanul readuce în memorie anii tinereţii, visele şi trăirile curate ale intrării în viaţă şi farmecul Bucureştiului ca leagăn al iubirii, dar în aceeaşi măsură, vicisitudinile de ordin social, moral şi politic ale deceniilor opt şi nouă din secolul deja trecut… Pot să vă mai spun că acţiunea e captivantă, atât din punct de vedere temporal şi local, căci strămută abil cititorul din România şi Bucureştiul anilor 80, în America contemporaneităţii şi înapoi, în final, în România postrevoluţionară, dar şi din punct de vedere psihologic, social şi politic, pentru că realizează o frescă complexă a formării individuale a tinerilor sub influenţa angoaselor vremurilor.” (Delia Marc)

Setting

Layout

reset default