Un locuitor prestant al bibliopolisului

Share

1-cop_nicolae_busuiocAmintiri din Bibliopolis, semnată de eruditul scriitor Nicolae Busuioc, apărută la Editura Junimea, Iaşi, 2016, este o carte interesantă, atractivă şi în acelaşi timp instructivă şi educativă, care dezvoltă gustul estetic al locuitorilor de pe cele şapte coline ale Iaşilor şi în acelaşi timp se adresează unui public avizat pasionat de lectură. Din punct de vedere structural cartea cuprinde trei mari capitole: I. Fascinaţiile cetăţii, II. Între lecturi, idei şi gânduri, III. Addenda, Două dialoguri esenţiale cu poeţii Mihai Ursachi şi Ioanid Romanescu, Tainele Bibliopolisului – o dreaptă încheiere, Despre Iaşi, Bibliografie bogată şi documentată, Indice de nume, IV. Iconografie cu biblioteci ale Iaşului.

De ce Montaigne? a preferat Nicolae Busuioc să scrie – în loc de prefaţă – un fel de microeseu despre cel care a scris celebrele Eseuri, un dialog imaginar cu Montaigne, pe care mărturiseşte că l-a citit târziu, dar opera sa a avut o influenţă decisivă şi iremediabilă, fiind un pretext ca autorul să-şi scrie propria-i operă eseistică, filosofică, metaforică şi metafizică.

Nicolae Busuioc surprinde cetatea Iaşilor tristă, veselă, lirică, dar şi dramatică, vorbind despre spiritul locului, face o incursiune în istoricul cetăţii Iaşilor, personificându-l şi comparându-l cu o fiinţă vie: „Dincolo de timp, oraşul nostru şi-a păstrat fiinţa vie, a rămas un loc binecuvântat. Privim colinele lui cu ameţitoare miresme de pe care răsar miraculos turnurile clopotniţelor, privim seninătatea cerului ocrotitor, călcăm pietrele străzilor lui cu vibraţii adânci, simţim monumentele şi clădirile urbei ca pe nişte făpturi apropiate, peste tot spaţiul acesta îşi poartă ambianţa magică şi atmosfera unică. Mai presus de toate însă spiritul locului, genius loci, se exprimă prin sensibilitatea pentru cultură, istorie şi pentru creaţiile minţii, umanismul fiindu-i forma cea mai înaltă de desăvârşire a existenţei noastre.”

O mitologie este Iaşul medieval, Iaşul artei – oraş cu peste 120 de biserici şi mănăstiri, limbajul artei concretizându-se în cele 55 de statui, un adevărat muzeu în aer liber, unde pelerinii frumosului redescoperă Iaşul iar studentele care urcă dealul Copoului fac parte din arta vie: „Urcă vestalele spre focul sacru, apar şi dispar ca-ntr-un fascinant mit cosmologic, în urma lor epifania de grup al desăvârşirii, senzaţia multiplicării operelor de artă, arta vie a trăsăturilor anatomice. Natura umană e mereu vitală, ca-n vălul din firele de aur ale închipuirii ţesut de poeţi. Urcă vestalele spre Universitate, trecând şi visând precum zeiţele printre reperele estetice ale Olimpului. Sau poate sunt muze, nimfe, preotese ori naiade, amazoane, bacante, zâne? Cine mai ştie! în întreaga urbe întâlnim templele artei la braţ cu trecutul şi prezentul, dar şi cu farmecul tinereţii.”

Un alt modus vivendi propune Nicolae Busuioc prin Cetatea trăitoare din şi prin cultură. După 1989 are loc un fenomen de deschidere a culturii naţionale spre universalitate. Nu se poate vorbi de un oraş cultural fără aportul instituţiilor de cultură: teatre, reviste culturale şi literare, operă, filarmonică etc. Elaborarea programelor culturale presupune o gândire temeinică din partea autorităţilor locale pentru a avea o continuitate în cadrul oraşului care trăieşte prin cultură, o punte între trecut şi prezent.

Instituţiile culturale sunt repere ale comunităţii prin programe specifice şi adecvate, vin pentru a împlini dorinţele oamenilor, care sunt adesea debusolaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Iubirea pentru educaţie şi cunoaştere poate îndeplini astfel de deziderate, venind din convingerile noastre istorice din fapte şi opere care să ateste gradul de civilizaţie şi de cultură. Realitatea trebuie prezentată cu luminile şi umbrele ei, având la bază dialogul şi înfrăţirea artelor. În inima tuturor culturilor trebuie deschisă calea libertăţii, prin motivele de a trăi şi de a spera, date generaţiilor viitoare. Gândirea competitivă şi profesionalismul conducătorilor de la diferite nivele ale instituţiilor de cultură trebuie să prevaleze în acest sens, dublate de pasiune, har, raţiune şi sensibilitate, toate rânduite spre frumuseţe şi cunoaştere. Lansările de cărţi, expoziţiile de artă, spectacolele muzicale şi teatrale, colocviile, discursurile, cenaclurile trebuie să aibă o simbolistică, încât actul cultural să fie reflectare a lumii înconjurătoare.

Iaşul, dacă ar fi să ne referim doar la el, dispune de instituţii, universităţi, operă, filarmonică, muzee, biblioteci, instituţii cu profil teologic şi de cercetare, edituri şi reviste culturale etc., Uniunea Scriitorilor şi cea a Artiştilor Plastici, case de cultură, centre culturale, asociaţii şi societăţi culturale şi literare, Complexul Palas, mai nou, unde au loc evenimente culturale remarcabile, este oraş modern, turistic, istoric, cultural, comercial şi social. Nu trebuie trecute cu vederea liceele de prestigiu, librăriile, arhivele, cluburile, galeriile de artă, cabinetele de lectură, anticariate, radio şi TV. Chiar dacă această simplă înşiruire este monotonă, ea înfăţişează forţa culturală a Cetăţii. În urbe, domneşte o stare de spirit benefică care învinge indiferenţa, scepticismul, incompetenţa, ignoranţa, haosul şi hazardul. Personalităţile de ieri şi de azi întregesc imaginea oraşului, o luminează şi o înfrumuseţează. Se poate vorbi de academicieni, înalte feţe bisericeşti, rectori, prorectori, decani, directori generali şi coordonatori de programe şi de proiecte, istorici, cercetători, medici, scriitori, ingineri, actori, muzicieni, publicişti, arheologi etc. Ei reprezintă elita contemporaneităţii noastre care asigură comunităţii un sentiment de înălţare spirituală, pentru a realiza fascinaţia dorinţelor şi trăinicia împlinirilor cu viziuni clare şi raţionale. O problemă care se pune cu mult aplomb este păstrarea identităţii în cadrul universalizării, a globalizării.

Se spune că omul sfinţeşte locul şi Cartea de cultură asigură o mai bună cunoaştere a civilizaţiei umane. Uneori se simte o agonie în lumea de azi a Cetăţii, rezultantă a istoriei recente, nefavorabilă în multe privinţe. Lumea noastră moare câte puţin astăzi pentru a renaşte mâine, transfigurată şi poate mai bună şi mai dreaptă. Fiecare oraş, dar mai ales Iaşul are oameni înzestraţi şi dăruiţi actului de cultură. Numai prin cultură omul se simte protejat, aşa încât să putem spune precum Immanuel Kant, dacă, l-am parafraza: „cerul înstelat este deasupra culturii şi libertatea în sufletele oamenilor”.

În trecut retorica figura printre cele şapte arte liberale: gramatica, dialectica, aritmetica, geometria, astronomia, muzica – ca o componentă esenţială a idealului naţional şi cultural, astăzi lipseşte aproape cu desăvârşire, încât întrebându-ne unde sunt oratorii de altădată, constatăm că nu există cultura vorbirii. M. Eminescu considera că: Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii şi că Munca unui om se poate plăti, caracterul, cultura nicicând. Tot M. Eminescu ne arată importanţa culturii care ne poate ajuta să depăşim ciclicitatea funestă: Frenezie şi dezgust, dezgust şi frenezie, iată schimbările perpetui din sufletul modern.

Cultura şi literatura ne stimulează, ne angajează şi mai mult în visare şi idealitate, chiar dacă am uita şi pentru o clipă realitatea dintre noi. Ioan Holban, în revista Convorbiri literare, mai 2016, Nr.5 (245) în recenzia Cetatea ideală a bibliofagilor afirmă că „Nicolae Busuioc a surprins duhul misterios al Iaşului iar Amintiri din Bibliopolis este o carte a fascinaţiei necondiţionate, o terapie a destinului”, iar media culturală este dată de gradul de cunoaştere lăuntrică a ieşenilor, şi-i face ieşeanului un portret în proză: „De obicei, ieşeanul nostru nu este prea vorbăreţ, preferă o atitudine de aşteptare monotonă, molcomă, blândă, potolită, îl ascultă cu atenţie pe celălalt, îi cântăreşte bine cuvintele, dar mai ales îl citeşte intuitiv, după care îşi formulează o părere”, subliniind rolul elitei în promovarea culturii.

În bibliotecile Iaşului există peste şapte milioane de volume şi publicaţii şi incunabule de mare valoare, la Bibliotecile „Gh. Asachi” şi „M. Eminescu”.

Există şi Iaşul sentimental? Se întreabă Nicolae Busuioc subliniind rolul prieteniei dintre scriitori, prin intermediul culturii, oraşul dobândind acel genius loci, ca sursă generatoare şi de sinteză a valorilor. Oraşul este văzut ca un personaj mirific al cu ochii ceasului şi ai sufletului: „oraş rafinat şi religios, sărac, superficial, obscur, adânc şi contradictoriu – uneori mentor, sfătuitor, uneori vanitos, imoral ,enigmatic, glacial – sunt tot atâtea epitete metaforice care contribuie la realizarea portretului oraşului din lumini şi umbre.

Savantul erudit care a scris Între sensibilitate şi rigoare, Introducere în arta şi ştiinţa LECTURII nu uită să sublinieze rolul cărţii:„Ne înfrumuseţăm viaţa în măsura în care ştim să ne înconjurăm de cărţi ca într-o armonie paradisiacă”.

Cercul care închide şi deschide totul este o fină aluzie la volumul de versuri Timp în cerc şi cerc în timp apărut la Editura Vasiliana ’98, Iaşi, 2015 cu subtitlul poemul existenţelor nostalgice, poezii geometrice, evidenţiind rolul Triunghiului în cerc – natură, om, divinitate.

Marele bard al Iaşilor, poetul Horia Zilieru, vede oraşul ca spaţiu geometric şi spaţiu orfic: Iaşii sunt locul geometric al libertăţii poeţilor şi astfel realizăm trecerea la cea de-a doua parte a cărţii Amintiri din Bibliopolis, Între lecturi, idei şi gânduri – un altfel de jurnal. Emilian Marcu, afirma în revista Convorbiri literare că: Iaşul este capitala universală a lumii. Aici se poate decripta şi mai bine portretul marelui erudit, eseist, filosof şi scriitor Nicolae Busuioc. Suntem vulnerabili de la începutul existenţei şi până la capătul ei, acceptând raportul dintre existenţa fragilă a omului, efemeritatea ei, în concordanţă cu eternitatea naturii. Cultura împlineşte natura umană, afirmă eseistul, a acestor firi tulburătoare la ideea trecerii dincolo din viaţa terestră fiind mereu în mare fugă pentru redescoperirea naturii, căreia-i place să se ascundă, după Heraclit.

Nu de puţine ori am dat citate despre poetul în proză Nicolae Busuioc, cel care vede cartea ca pe o realitate specială din viaţa omului. „Bolta stelară ce se sprijină pe imaginea semeţelor, poeticelor coline (tot şapte la număr), curcubeul culorilor inefabile, uneori şi strălucirea luceafărului cosmic (în corespondenţă lirică cu luceafărul poeziei româneşti), splendoarea dimineţilor cu roua firelor de iarbă produc toate miracolul, acel semn cum că privirile noastre ating celestul îndepărtat, dar şi vibraţia crengilor firave concrescute în marele arbore al oraşului odată cu animaţia şi freamătul inimii lui. Ieşenii nu se dezic de calităţile şi defectele lor, ei mereu vor trăi în ambianţa unui Biblio-polis generos, într-un dăruit har cultural şi religios, într-un destin privilegiat. […] În nopţile cu lună plină, stranii şi fabuloase poezia devine vis şi viaţă de magie, cel puţin mie aşa mi se pare. Fumul de ţigară urcă pe un fir suspendat, iar faţa poetului pare şi mai trasfigurată. În tăcerea tulburată doar de cântecul odihnitor al greierilor din iarbă, el meditează trist şi pilduitor. Ochii au împrumutat ceva din argintul lunii de pe cer, parcă şi ea părtaşă la masa poeziei […] Cerul e albastru, cu doar câţiva nori albi. Plec spre Grădina botanică, unde nu mai fusesem de mult. Intru în paradisul vegetal, mă plimb pe alei, mă uit pe îndelete şi sunt uimit de ceea ce poate să existe pe pământ. Descopăr şi redescopăr cu emoţie plantele şi florile într-o policromie fără egal. Printre arborii şi boschetele exotice zboară fluturi de toate mărimile […] Cu gândul pierdut în necuprins, aud parcă pe cineva că a exclamat: spaţiul e infinit şi albastru şi fluturii zboară în el […] Întorcându-mă spre casă, traversând Copoul, m-am întrebat cum să separi frumosul de viaţa în echilibru, de renaşterea armoniei interioare?… Şi parcă iar aud nişte şoapte dinspre Teiul însoţit de Obeliscul cu lei: Eminescianul cerc de aer al teiului cu flori de verbe/ Ascultă vântul strecurat printre frunze copleşite de adverbe/ Extaziat priveşte puzderia de stele de pe cerul nopţii/ Amintindu-ne de timpul ce sporeşte calea tragică a sorţii […] Toamna, codrul este un spectacol unic, colorat şi hipnotic.” Despre Nicolae Busuioc la rubrica O carte, două comentarii în revista Scriptor, Anul II, Nr. 7-8 (19-20) iulie-august 2016, Elvira Sorohan în recenzia Biblioteca înseamnă cultură afirmă: „Amintiri din Bibliopolis este un florilegiu de eseuri care, din unghiuri diferite, se centrează pe imaginea unui oraş ce respiră cultură prin biblioteci…”

Diana Vrabie, la rândul său în recenzia Nicolae Busuioc: Fascinaţiile Bibliopolisului, consideră: „Istoric şi critic atent în egal ritm, la text şi la context, analitic de cele mai multe ori, echilibrat prin natură, dar şi prin formaţie, tolerant în numele unor cauze nobile, Nicolae Busuioc şi-a construit cu migală şi responsabilitate o relaţie specială cu laşul şi locuitorii lui”.

Lumea ca o carte şi cartea ca o lume este sintagma metaforică care sălăşluieşte in mintea lui Nicolae Busuioc, acest mare Rege neîncoronat al cărţilor.

Constantin Mănuţă

(„Feed Back”, nr. 11-12/ noiembrie-decembrie 2016)

Setting

Layout

reset default