Un alt sibian

Share

„Pescar de cuvinte”, iată titlul ultimului volum de versuri semnat de Ioan-Radu Văcărescu, ce apare în Colecția „Cantos” a Editurii „Junimea” (Iași, 2019), un titlu cu reverberații, dacă facem asocierea cu sintagma „pescar de oameni”: „Iisus i-a zis lui Simon: «Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni».” – LUCA 5:10. Este o pescuire a omului din marea păcatelor și conotația este în totul pozitivă, căci povestea este mult mai veche și ea este legată de Egiptul antic, unde evreii au fost o vreme robi și cu siguranță cunoșteau religia egipteană. în „Cartea morților”, sufletul pornește în călătoria spre cealaltă lume, și unul dintre, marile pericole este să fie pescuit de pescarii de suflete. Dar a pescui cuvinte? Iată deja o metaforă. Dacă mergi spre adâncimea ei, ajungi să gândești la rostul poetului și al poeziei și la dragostea pentru poezie și la „cărămizile” ei, care sunt cuvintele. Se deschid sensuri religioase, sensuri magice și sensuri lumești. Așadar titlul nu este pentru a descrie poezia volumului, ci o lentilă spre sufletul poetului, care ne spune astfel că, indiferent care vor fi temele poeziei, sentimentele vehiculate și cotiturile date de temperament, ceva rămâne veșnic: dragostea de poezie și de limba în care este scrisă.

Mai întâi, când a ajuns la mine cartea, am crezut că e vorba despre o antologie. Poeme ample, dense, așa cum a scris Ioan-Radu Văcărescu încă de la debut. Iar numele colecției, C…antos, putea face o astfel de trimitere. Nu, poemele sunt în totalitate inedite, dar ele au exact sound-ul care l-a consacrat pe poet. Este un stil, o marcă, o pecete, un brand. Brandul Ioan-Radu Văcărescu. Iar înăuntrul lor, după ce parcurgi cartea, regăsești vechile sale teme, rafinate spre aurul alchimic, și teme noi, profunde și cu nelipsita melancolie retorică, pe care aș numi-o melancolie ironică. Sunt poeme scrise probabil după vârsta de 50 de ani și cu o deziluzie fină, ironizată uneori, aburește ferestrele poeziei. Mereu l-am asociat pe Ioan-Radu Văcărescu cu T. S. Eliot. Poate din pricina poemelor ample și a unei anume așezări a instrumentelor în orchestră. Dar temperamentul atât de distinct al celor doi poeți îi separă iremediabil – desigur, benefic; altfel poetul român nu și-ar putea aroga originalitate, ci ar fi epigonul unui uriaș poet. Vorbeam despre melancolie retorică sau ironică, dar ironia este doar o stratagemă. Prin ea, părând că se dezice de melancolie, o ascunde sub o pojghiță, 6 învelește într-un cocon. îți trebuie bune instrumente ca să vezi dincolo de coajă și acolo, în adâncime, ca pe un pui ce se dezvoltă într-un ou, găsești adevărata melancolie a lui Ioan-Radu Văcărescu și sentimentalismul său funciar.

Volumul conține trei cicluri de poeme. Recunosc că le-am citit pe nerăsuflate. Fiecare ciclu e diferit de celelalte și am fost uimit de disponibilitățile poetice ale lui Ioan-Radu Văcărescu. După ciclul de poeme „grele” ce dă și titlul cărții, vine „Albastru de noiembrie”, cu poeme, aș zice, ale contingentului. Gata cu afundarea în istoria „orașului imperial”; avem aici un Sibiu al zilelor noastre, în poeme ale gesturilor de zi cu zi, ale ironiei politice, ale banalului cotidian, dar întrerupte uneori de visul poetic. Nu mai puțin uimitor este ultimul ciclu, „Ritm șchiop”, parcă un exercițiu de virtuozitate cu ecouri din Villon, Esenin, Rimbaud, într-o tratare inedită, originală, a poeziei cu formă fixă. Sonetul, balada, colindul. Incantatoriu, poetul își seduce cititorul.

Vorbeam la început de bura aburitoare a deziluziei și Mihai Posada pare să deslușească, într-un amplu articol din revista „Tribuna” dedicat poetului, legătura dintre deziluzie și melan­colie. Melancolia (pe urmele lui Robert Burton) ar fi un proces de eufemizare a depresiei. Această pendulare eufemistică este mult mai vizibilă acum decât în volumele anterioare. Așadar, „Pescar de cuvinte” este o carte de maturitate a poetului Ioan-Radu Văcărescu, un poet perfect stăpânitor al mijloacelor artistice ale poeziei și perfect stăpân peste imperiul său poetic. Rafinat, elevat, original, poetul sibian reușește să scrie o poezie ce a dobândit aprecieri unanime și se așază în rândul celor mai importanți poeți ai timpului nostru. Pare că dispune de andrele magice, pentru împletit cuvintele, lată un alt sibian ce vine cu plasele poeziei sale, pentru a ne captura în ele.

Dan PERȘA

(„Ateneu”, nr. 610/ iunie 2020)

Setting

Layout

reset default