Te salut, oraș romantic

Share

Aproape că nu-mi vine să cutez a invita cititorul într-o scurtă incursiune prin ținutul poeziei. Când țara e inflamată de dârdorile aprige ale politicalelor, de zici că se apropie rezbelul civil, a propune un popas printre iambi șt săltărețele dactile pare adevărată impietate. Cui îi mai pasa de poezele? Dar cum cred și sper că din coroana sufletului românului încă n-a fost de tot retezată ramura ce ocrotește fereastra sensibilității și inocenței, bucuria suavă a metaforei totuși licărind printre luminițele telefoanelor aprinse de către mitingiștii de orice culoare, semnalez o carte de poezie mai aparte și mai autentică decât multe dintre titlurile ce mobilează, legitim sau nu, vitrinele librăriilor. O gospodărește Diana Vrabie, conferențiar la Facultatea de Litere a Universității basarabene din Bălți. Se intitulează „O sută de voci lirice”, cu subtitlul „cor în Iașul centenar” –este vorba, desigur, despre Centenarul Marii Unirii. A publicat-o Editura „Junimea” și își propune să înmănuncheze lirica dedicată Iașului de către poeții de ieri și de azi, ideea de „cor” sugerând o anume marcă a viziunii de ansamblu, întinsă de la celebrare entuziastă la dezamăgire resemnată. N-aș spune că izbutesc să detectez criteriile în virtutea cărora culegerea este împărțită în patru capitole denumite „voci”, nicidecum (și, de altfel, dificil de acceptat) ierarhizate valoric, toate capitolele tezaurizând, tematic și cronologie, cam același zăcământ poetic. Dar nici nu contează, câtă vreme cititorul are prilejul să descopere și, mai ales, să re-descopere. ades cu surprindere, contribuții lirice clasice șt contemporane demne și de interes, și de prețuire. Nici alinierea „la temă” nu-i totdeauna deplin legitimă, fiindcă poemele unor autori nu poartă deslușite determinări locale – poate fi vorba doar de sugerarea unei anume atmosfere și de o particulară evocare a prevalentei inconfundabilului „sentiment ieșean”, într-un spațiu intelectual privilegiat, populat cu „atomii de eternitate” (Horii Zilieru), în care la tot pasul identifici ,,o umbră mângâind altă umbră” (Leo Butnaru) și-n care „Până și scundul/ Ștefan cel Mare/ între un galop și altul/ între un tropot și altul/ Descalecă în mioritic” (Shaul Carmel). Sunt singurele rezerve, deloc importante, ce le-aș avea la adresa florilegiului poetic propus de autoarea basarabeană; în rest, cartea rezistă, poate chiar și datorită faptului că, alături de clasici, sunt antologați și poeți considerați de al doilea, ori chiar de al treilea raft. Debutează (de, alfabetic) cu oda seini-satirică a lui Alecsandri închinat amărâtului Bahlui, „locaș de broaște, râu tainic, fără maluri”, în preajma căruia batracienele se metamorfozează în „dulci poeți de baltă/, Precum mulți poeți gingași sunt broaște de uscat”. Rămâne însă mirabil orașul în care „Eminescu visa pe uliți cu salcâmi” (Camilar) și-n care, deși „Prezentul sapă pereții trecutului”, izbutește să rămână „Cartea de poezie numită Iași” (Marius Chelaru): „Există în Iași o lume aparte/ un spațiu în care lumina-i acasă/ și cerui-i acasă, și casa-i în carte.” (Adi Cristi). De la stihurile exaltate ale lui Ion Ianov (secolul XIX), la străzile „cu cearcăn livresc” (Aura Mușat). populate cu „casele, bătrâne case/ rezemate-n parastase” (Aurel Brumă), văzute antitetic și de-a dreptul proletcultist de Nicolae Țațomir – „Escavatoare mușcă din dealuri și suspine/ Pe unde au fost bordeie și amar nespus/ cresc geometrii moderne prin zboruri de albine”, de la obsedanta evocare a „Eternității” („un alt orășel,/ Un oraș satelit”, perceput ca ,,un cartier al orașului Iași” – Nicolae Turtureanu) și până la întâlnirea agasantă cu veacul XXI, când poetul „centrifugat” în ușa rotativă de la Mall („intră iar în cercul rotativei/ și iar e dat afară” – Nicolae Popa), un larg evantai de sentimente și viziuni exclamative unele optimiste (mai mulți autori inventariază artere purtând .numele confraților trecuți în lumea celor drepți, alții rememorează nostalgic episoade poetico-bahice, când „îngropați în flori de tei/ lângă zid la Dosoftei/ vegheam cum timpul trece/ chiolhănind la Bolta Rece”. Între aceleași coperți notații gri-posace („Ostenit am privit în oglinzile orașului/ Vodkă, înjurături, mătreață, poeți/ Triumfală provincie!” – Daniel Corbu), niciodată lipsind orizontul Speranței: „Au revoir, mes amis. Veni-vor timpuri mai puțin secetoase.” (Liviu Antonesei). Nu-i o carte omagială decât în esență; altfel,. rămâne un inventar liric al tuturor trăirilor proprii unui oraș viu, în care poezia a fost totdeauna la ea acasă.

 

(„Cronica veche”, nr. 7, iulie, 2018)

Mircea Radu IACOBAN

Setting

Layout

reset default