Sublocotenent Ioan R. Marinescu, un erou dintre eroii neamului

Share

În primele luni de război, în 1916, România a trecut de la entuziasmul intrării în Transilvania la înfrângerile dezastruoase care au dus la pierderea Munteniei. În acele zile, dominate de confuzie, au căzut pe câmpul de luptă zeci de mii de soldaţi. Unul dintre aceştia este ieşeanul Ion Marinescu, căzut în lupta de apărare a Bucureştiului. A lăsat în urmă un jurnal de front, publicat de editura Junimea la un veac de la moartea sa.

 

Întrezărind posibilitatea împlinirii visului de unitate naţională, România renunţa la neutralitate şi, în august 1916, intra în conflagraţia mondială, de partea Antantei, chiar şi fără a avea o pregătire şi o înzestrare corespunzătoare susţinerii războiului. Drept urmare, armata română avea să înregistreze „în primul val” al acestei aprige confruntau pierderi uriaşe, umane şi materiale. Pe altarul luptelor sângeroase ale Războiului întregirii au căzut la datorie sute de mii de ostaşi români, ce au devenit astfel Eroi ai Neamului Românesc.

Unul dintre aceştia avea să fie, la cei 22 de ani ai săi, şi proaspătul inginer silvic, cu grad militar de sublocotenent în rezervă, Ioan R. Marinescu. Până aici nimic deosebit faţă de toţi ceilalţi tineri militari combatanţi şi rezervişti „chemaţi sub arme” să lupte şi să înfăptuiască, fie şi cu preţul vieţii, un ţel măreţ. Ceea ce îl deosebeşte însă de toţi eroii români care s-au jertfit în crâncenul Război pentru Unitatea Neamului este faptul că acesta a lăsat posterităţii şi o scurtă istorie trăită şi mărturisită în „Note de război”, un adevărat „jurnal de front” personal, care oglindeşte veridic situaţia frontului şi starea de spirit încercată chiar din prima zi a înrolării de către tânărul combatant aflat la datoria ostăşească pe câmpurile de luptă de pe Valea Prahovei, sudul Dunării şi apărarea Bucureştiului; la acesta din urmă, fiind grav rănit, avea să se sfârşească pe patul Spitalului de campanie din Bucureşti, la 3/16 decembrie 1916, la nici 23 de ani împliniţi, după cele 91 de zile de lupte sângeroase ale „primului val” al Războiului întregirii Neamului la care a participat efectiv.

Ioan R. Marinescu s-a născut la 27 ian./ 9 feb.1894 în satul Heci, aparţinător comunei Lespezi, jud. Iaşi, aflată în lunca Şiretului, fiind cel de al 8-lea dintre cei 12 copii ai familiei Maria şi Radu Marinescu; tatăl fiind învăţător. A urmat cursurile primare ale şcolii hecene, pe care le-a absolvit în 1906 şi, apoi, pe cele secundare şi liceale la Liceul Internat din Iaşi, după care şi pe cele ale facultăţii de silvicultură din Bucureşti, devenind inginer silvic doar pentru scurtă vreme, deoarece, imediat ce România a intrat în război a fost mobilizat în armată, ca sublocotenent rezervist şi a participat în primul val al războiului şi în prima linie a luptelor, căzând la datoria ostăşească puţin după 3 luni de la înrolare şi a murit în spital la 3/ 16 dec. 1916.

 

În cimitirul eroilor

 

După înfăptuirea actului istoric şi glorios al Marii Uniri, de la 1 decembrie 1918, înalta cinstire acordată Eroilor Neamului care s-au jertfit pe altarul Patriei Unite s-a concretizat prin ridicarea numeroaselor sanctuare, monumente şi mausolee în tot cuprinsul României, ce aveau să le eternizeze memoria. Astfel, în 1919, noul înfiinţat Aşezământ pentru Cultul Eroilor „Regina Maria” avea să finalizeze în Cimitirul Ghencea „Sanctuarul Eroilor din Primul Război Mondial”, în a cărui parcelă „C” aveau să fie reînhumate şi osemintele eroului sublocotenent Ioan R. Marinescu. Apoi s-a aşternut o lungă tăcere, ruptă uneori de nişte aduceri aminte de peste ani şi ani, la zile de pioasă rememorare.

 

Note de război, scoase la lumină

 

Regăsirea şi scoaterea la lumina prezentului a „Notelor de război”, după aproape un veac de la jertfa autorului lor, s-a datorat unui adevărat miracol! În anul 2014 nepoata eroului, doamna Irina Nelson (ieşeancă, născută Marinescu, devenită cu timpul o renumită fiziciană a României şi apoi nevoită, datorită marginalizării, să se stabilească definitiv în SUA), a scos la iveală din arhiva de familie a tatălui său cele 39 de „note de război” însemnate ad-hoc de unchiul său pe fronturile luptelor la care a participat in perioada 21 aug./ 3 sept.-14/ 27 oct. 1916. Înzestrată cu o solida pregătire superioară probată ca fizician şi profesor universitar, doamna Irina Nelson a intuit importanţa scurtului „jurnal de front” ţinut „la zi” de unchiul-erou şi nu a ezitat să-i aducă acestuia „cu nemărginită milă şi respect” un binemeritat „prinos de familie”, concretizat, în acelaşi an 2014, printr-o primă tipărire ne-editata a „notelor”, la care a adăugat, după o minuţioasa cercetare, explicaţii exhaustive ale acelui context istoric. De aici încolo miracolul redescoperirii, după aproape un veac al tânărului erou Ioan R. Marinescu şi a „notelor sale de război”, avea să atragă fireşti şi binevenite puneri în valoare în lumina apropiatului Centenar al Marii Uniri. Pe această linie se înscriu într-o înlănţuire cursivă evenimente şi manifestări dedicate rememorării Eroului martir, între care: apariţia în 2016 în colecţia „Memoria clepsidrei” a Editurii Junimea a impresionantului volum „Note de război – inedite -1916 – în primul val”, cu doi autori, Ioan R. Marinescu – eroul combatant – şi Irina Nelson (n. Marinescu), nepoata sa, care a contrapus veridicitatea „notelor” cu un admirabil „montaj de texte” autentice, referitoare la împrejurările de restrişte ale epocii, înscrierea numelui său pe Monumentul Eroilor de la Lespezi, ridicat de obştea comunei în 1929, dezvelirea unei plăci memoriale la Scoală gimnazială de la Heci-Lespezi, unde eroul „a deprins tainele învăţăturii”, lansarea volumului „Note de război” la Iaşi şi la Lespezi, săvârşirea la Biserica Banu a unei Panahide întru omagierea eroului la un veac de la moartea sa.

În preajma Centenarului Marii Uniri, lui şi tuturor celor care au împlinit-o prin sacrificiul suprem vie şi nepieritoare recunoştinţă!

Mihai Caba

(„Curierul de Iaşi”, 21-27 septembrie 2017)

Setting

Layout

reset default