Scriitorul Dumitru Vacariu/ 85

Share

1-coperta-dumitru-vacariu-vol2-curbecoperta-1-dumitru-vacariu-curbeEditura Junimea a reluat pe 15 septembrie întâlnirile săptămânale, în deja consacrata zi de joi, ale Clubului de lectură şi promovare, în acelaşi spaţiu elegant al Rotondei (Sala „B. P. Hasdeu”), de la Fundaţie (BCU Iaşi), cu două lansări: Aventurile Bărzăunului (2 vol.), de Dumitru Vacariu şi Câtă viaţă, atâta literatură, dialoguri cu scriitori, mai ales optzecişti ca şi Adrian Alui Gheorghe, a cărui semnătură o poartă volumul. Nu voi scrie aici şi acum despre această a doua carte, pe care nu am avut când să o parcurg, dar criticul Ioan Holban ne-a trezit tuturor celor prezenţi interesul meritat de, citându-i ideea, suita de mărturisiri ale autorilor abordaţi de scriitorul nemţean. În schimb, tot ce urmează în însemnările de faţă priveşte prima parte, rezervată ieşeanului nostru, Dumitru Vacariu.

De fapt nici n-a fost o lansare obişnuită, ca atâtea altele, ci mai curând, asociindu-i-se acesteia, ceea ce a întregit-o benefic şi de-a dreptul emoţionant, pe deplin meritat a fost omagierea colegială şi prietenească a autorului la împlinirea a 85 de ani de viaţă, nu toţi feriţi de vitregia vremurilor prin care s-a trecut, dar majoritatea de o admirabilă rodnicie. şi nu numai într-ale scrisului. Amfitrionul „junimist” Lucian Vasiliu, director al editurii, şi din auditoriu, prozatorul Constantin Parascan au evocat cu preţuire şi căldură şi activitatea de muzeograf a sărbătoritului, cunoscută celor doi din perioada în care îi erau mai tineri colegi de breaslă la „Pogor”: rememorând între altele impresiile lăsate de amintirile din spaţiul opresiv, carceral ale fostului deţinut politic (1958-1964) sau, de asemenea, rolul important jucat de relaţiile acestuia cu alte personalităţi culturale de seamă (cunoscute în aceiaşi ani sumbri) în sporirea zestrei de valori, de achiziţii şi donaţii intrate în proprietatea Muzeului ieşean al literaturii (MNLR de azi).

Scriitorul şi opera au făcut obiectul expunerii lui Ioan Holban, centrată pe ideea combaterii denominaţiei restrictive şi deformante de „literatură pentru copii”, cu conotaţiile ei de ordinul unui nivel minor, educativ şi chiar moralizant, când de fapt adevăratele reuşite în materie de imagine a copilului şi a copilăriei atrag, interesează şi plac la orice vârstă. Cartea acum lansată face din „aventurile” Bărzăunului, cum i se spune între cei de vârsta lui protagonistului, un itinerar narativ dominat de chemarea şi farmecul pădurii, al peşterilor, în general al unor spaţii încărcate de taine, de „mistere”, dar atmosferizate şi de deschiderea aceloraşi personaje către ecouri de legendă sau ale istoriei, ale unor timpuri legendare. Şi nu este de semnalat o relaţie semnificativă între dragostea de trecut românesc (Ştefan cel Mare) a încarceratului politic şi, de cealaltă parte, întoarcerea autorului şi a eroilor săi către figuri proeminente şi „momente” de răscruce ale istoriei naţionale, adesea într-o înceţoşare ce le apropie de basm şi legendă, mai curând, decât de document?

La rândul său, sărbătoritul a vorbit, vizibil mişcat de evenimentul pus la cale de Junimea (lansarea cărţii proaspăt apărute), totodată frumos prilej de omagiere aniversară. Ceea ce scrie, ne mărturisea, este nu numai, dar în mare parte, literatură despre copilărie, cu personaje-copii în prim-plan, şi nu limitată ca adresabilitate doar acestei vârste a cititorilor. Oricum, cred eu, celor care îi cunosc cărţile le este bine cunoscut echilibrul calităţilor dominante în sinteza de imaginar şi stil care este a sa: nivel moderat al „aventurii” (epicul) şi al descripţiei, discret tâlc moral, acurateţea şi firescul limbii, da, şi reale valenţe educative (sensibilitate, cunoaştere, emoţie, caracter), în fine, fără să lipsească nici unda şi mărcile umorului, în scrisul autorului, pe linie maternă înrudit cu neamul de nemţeni al lui Creangă.

Dumitru Vacariu, un autor care scrie şi versuri, dramaturgie (originală, plus dramatizări), preţuit şi îndrăgit, mărturisitor acolo, în Rotonda BCU, al unei mari iubiri pentru copii şi copilărie, vârstă mai mult decât a mereu pomenitei inocenţe, aflată în viziunea sa sub semnul a ceva divin. În pofida mai multor nume celebre (Ezra Pound ş.a.) citate pe tema genialităţii creative de la cinci ani, rămân convins, ca şi alţii, că merită scris şi în restul zecilor şi zecilor de ani ai unei vieţi cât mai lungi, însă şi luminoasă şi rodnică, aşa cum i-am urat noi toţi cei prezenţi autorului încă octogenar (spre nonagenar, tot activ), cineva cerându-i cu haz să nu lipsească, la rândul său, când va fi să împlinească şi el (C. Parascan) 85, urare de orizont centenar la care vocile noastre, după intervenţiile vorbite ale preoţilor Mircea Stoleriu şi Dumitru Merticaru, s-au înfrăţit într-un general „Mulţi Ani trăiască!” şi cât se poate de „paşnice”, senine ciocniri (finale)…: de pahare.

Nicolae Creţu

(„Ziarul de Iaşi”, sâmbătă, 24 septembrie 2016)

Setting

Layout

reset default