REVISTA REVISTELOR

Share

– Stimate domnule Lucian Vasiliu , constat că, deşi cândva îl citaţi, nu puteţi zice, precum Bernard Pivot, că pasiunea cedează odată cu vârsta! În urma unui scurt „inventar” (îl faceţi şi dvs. în Argumentul primului număr), se poate constata cu uşurinţă că aveţi vocaţie de întemeietor: noua serie a „Daciei literare” (1990), noua construcţie a „Convorbirilor literare” (1995) – desigur, ambele alături de câţiva reputaţi colegi – şi acum, iată, revista Scriptor , al cărei prim număr (dublu) a fost lansat la 15 ianuarie. În oraşul celor două „pietre de temelie” ale publicisticii româneşti – mă refer la „Dacia literară” a lui Kogălniceanu şi la „Convorbiri literare” a lui Titu Maiorescu – dar într-o vreme atât de ostilă actului cultural în general, revistelor literare în special, cât curaj îţi trebuie pentru a urni căruţa unui nou periodic?
– Audaces fortuna iuvat (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi)! Dar este nevoie şi de prieteni de drum. De binevoitori/binefăcători/bine intenţionaţi. De conjuncturi favorabile (în cazul Scriptor: proiectul „Iaşi – capitală europeană a culturii” pentru anul 2021, în triunghi asumat cu ţinuturile Cernăuţi şi Chişinău)!
Am fost marcat şi de anii de liceu la Bârlad, când am aflat despre un bun constructor de presă culturală, istoricul literar George Ivaşcu, absolvent al Şcolii Bârlădene. De atunci datează preocupările mele constante pentru… gazete (în acest sens lucrarea mea de licenţă în litere a fost dedicată presei interbelice, de care m-am ataşat prin biblioteca imensă, interbelică a tatălui meu).
Expresia lui Vergiliu merită citată integral: „Audaces fortuna iuvat timidosque repellit” (…şi îi respinge pe cei sfioşi).
Adăugaţi şi ceva inconştienţă şi reţeta este gata…

– Pentru ca posteritatea să nu se mai ostenească a stabili anul, luna şi fânarul întemeierii „Scriptor”-ului, daţi-ne, rogu-vă, acum toate informaţiile strict necesare istoriei literare!
– Revista se datorează unui complex de împrejurări. Am menţionat terenul fertil apărut pe fondul competiţiei „Iaşi – capitală europeană a culturii”. Apoi deschiderea relativ recentă, mult mai concretă, spre ceea ce numesc eu… România de Est (Cernăuţi, Bălţi, Chişinău…). Ar trebui să menţionez şi retragerea mea din spaţiile muzeelor literare ieşene (pe care le-am slujit timp de 33 de ani) către Editura „Junimea”. De la „Junimea” muzeală către „Junimea” editorială (unde am debutat, dificil, cu „Mona-Monada”, în 1981). De la kogălniceana „Dacia literară” (seria nouă, cu Val Condurache şi Daniel Dimitriu pornită…) spre un nou proiect de publicaţie culturală.
Circa jumătate din anul 2014 s-a tot promis transferul „Daciei literare” (pe care am reformulat-o sub auspiciile Uniunii Scriitorilor în urmă cu 25 de ani, cu susţinere de la Ştefan Augustin Doinaş, Ana Blandiana şi Mircea Dinescu)… Mutarea publicaţiei de inspiraţie kogălniceană de la Muzeu (unde conduce, de circa doi ani, o nouă echipă managerială, fără cunoştinţe temeinice despre muzeologie şi patrimoniu cultural), la Editură? Ei, aş!
Unii „comentatori” susţin, tendenţios, că eu aş fi abandonat-o! Trăncăneli, intoxicări, diversiuni!
La 1 decembrie (nu 1918, ci 2014) am decis să pornesc o nouă publicaţie, dedicată cărţii, dialogului, susţinerii explicite a proiectului „Iaşi – capitală…”. Am găsit înţelegere la autoritatea municipală (primar Gheorghe Nichita). Am aflat cel puţin trei colegi care m-au înţeles în trecerea la lucru efectiv (poetul şi graficianul Vasilian Doboş, tehnoredactoarea Florentina Vrăbiuţă, tânărul poet şi jurnalist cultural Liviu Apetroaie).
Am avut noroc să putem finaliza revista la timp şi să ne prezentăm cu ea pentru lansare de Ziua Culturii şi de Ziua lui Eminescu la monastirea Vorona (unde am… sfinţit-o!), la Botoşani (inclusiv în biserica Uspenia, unde a fost botezat pruncul Mihai!), la Ipoteşti (unde am prezentat-o în compania unor reputate nume, precum Mircea Martin, Ion Pop, Adrian Popescu, Dinu Flămând, Varujan Vosganian, George Vulturescu, actorul Constantin Chiriac – de la Sibiu ş.a.).
Ei, dar câte lucruri nu ar mai fi de spus!

– De ce Scriptor ? Cu accentul pe i sau pe o?
– Circa jumătate de an am solicitat printre prieteni, amici, cunoştinţe o sugestie de titlu. Am parcurs dicţionare (precum cel de presă, al lui Ion Hangiu), pagini de Internet, istorii literare. Nimic nu se potrivea… Până într-o seară, când, aproape dezarmat, precum dadaiştii, am deschis (împreună cu fiul meu Cezar-Ştefan) un dicţionar (apărut la Editura „Cartier”, din Chişinău) şi am dat de familia cuvântului SCRIB (a scrie, scriere, scriitor, scriitoricesc, scriitorime, scriitură, iar mai la vale: scripte, scriptic, scriptolog, scriptoman, scriptură!). Ce putea fi mai potrivit ca titlu de nouă publicaţie apărută sub egida unei edituri prestigioase decât un cuvânt ludic, exotic, provocator, precum SCRIPTOR (l-am şi înregistrat ca titlu de publicaţie la OSIM!).
Se poate citi în cheie dublă: SCRIPTOR, dar şi… CRIPTOR!
Se poate accentua în formă dublă! Prefer, totuşi, să nu pun accentul pe prima silabă (ca în limba maghiară, de pildă), ci, prin analogie, ca în cuvinte din două silabe cu aceeaşi terminaţie precum: a-mór, co-cór, prid-vór,to-pór, con-dór, pla-nór, mohór, de-cór, su-dór, ză-vór, fe-ciór…

– Cine vă stă alături în temerara dvs. întreprindere? Mă refer la ambele condiţii necesare unui asemenea demers – cea materială / financiară şi cea spirituală?
– Am cam răspuns, implicit, în rânduri anterioare. Să menţionez încă o dată PRIMĂRIA şi CONSILIUL LOCAL IAŞI (care, de altfel, prin proiecte şi comisie de evaluare abilitată sprijină mai multe publicaţii culturale ieşene).
Spiritual, de-am spune doar câteva nume de pretutindeni: cărturarul (de peste 90 de ani) Pavel Chihaia de la München, Matei Vişniec (Paris), preotul-poet Theodor Damian (New York), poetul-academician Vasile Tărâţeanu (cel care se îngrijeşte, cu doamna sa, şi de casa lui Aron Pumnul de la Cernăuţi); Maria Şleahtitchi, Margareta Curtescu, Maria Pilchin, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun (şi câţi alţi oşteni culturali de dincolo de Prut!), Ion Pop (Şcoala Ardeleană, Clujul blagian), Ana Blandiana şi Romulus Rusan, acad. Al. Zub (domniile lor au susţinut, din 1990, în condiţii dificile, şi noul proiect, de odinioară, „Dacia literară”).
Forţe culturale? Câtă frunză, câtă iarbă… Am fost foarte selectiv în enumerare. Cer scuze celorlalţi statornici colaboratori, echipei redacţionale junimiste (Viorel Dumitraşcu, Tudor Hatmanu, Cotinel Munteanu), inclusiv premiaţilor noştri foarte tineri…
Menţionez şi Consiliul Consultativ, alcătuit din personalităţi exponenţiale, directori, manageri ai unei instituţii esenţiale pentru dificila competiţie europeană în care s-a înscris Iaşul cultural: Florin Cântec (Arhivele Naţionale – Iaşi), Bogdan Creţu (Institutul „A. Philippide”), Ioan Holban (Teatrul „Luceafărul”), Simona Modreanu (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), Gheorghe Teodorescu (Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu” – Fundaţiunea Regele Ferdinand)…

– Schiţaţi, pentru cei care nu au văzut încă revista, „scheletul” ce vă propuneţi – număr de număr – să-l „încarnaţi”!
– Ca „arhitectură”, publicaţia conţine patru compartimente:
I. Relief contimporan (şi nu… contemporan, ne jucăm de-a contimporaneitatea!), unde publicăm (selectiv) poeţi tineri premiaţi de noi la competiţii naţionale prestigioase, poeţi aflaţi în curs de apariţie cu volume la Editura „Junimea”. Considerăm, în continuare, POEZIA ca fiind REGINA spiritului, liantul meditativ, reflexiv al lumii… Urmează pagini de literatură universală (încredinţaţi că doar traducerile de bună calitate fac o literatură!). Proza (fragmente din viitoare cărţi la „Junimea”!), eseurile, chestionarele, dialogurile, interviurile completează secţiunea de deschidere a revistei.
II. Muti magistri sunt libri (după cum observaţi, marca latinităţii o folosim în chip programatic). Cărţile sunt magiştri tăcuţi! Astfel, le oferim opurilor spaţiu generos de comentarii (recenzii, cronici, adnotări), cu ample coloane de coperte (acolo unde nu avem text comentat, folosim sugestia imaginii de Biblioraft!).
III. Clepsidra memoriei conţine pagini documentare, restituiri, reconstituiri, corespondenţă inedită, fragmente din cărţile în curs de apariţie (jurnal, confesiuni, spovedanii)…
IV. Miscelaneu este un latinism… românizat, conţinând de toate pentru toţi (Arca lui Noe), de la interviu la In memoriam, de la jurnalism cultural (comentarii la spectacole de teatru ş.a.) la Ultima oră (publicaţii, cărţi primite ş.a.).
În miezul revistei, ca respiro (Artis amica nostrae), câteva pagini color sunt dedicate unui artist plastic reprezentativ. Am început cumva… alfabetic, cu Felix Aftene. Continuăm cu Zamfira Bârzu, Dan Hatmanu… Stiluri, generaţii, geografii spirituale diferite.

– Fiindcă vă revendicaţi (şi) de la „Dacia literară” (cea veche!), aş vrea să vă referiţi la unul dintre punctele celebrei Introducţiuni: „vom critica cartea, iar nu persoana”. Cum se regăseşte această prevedere în critica ultimilor 25 de ani?
– Nu cred că există presă culturală de calitate (în România, cel puţin) care să nu fie inspirată, deontologic, de prefaţa kogălniceană a „Daciei literare” (Iaşi, 1840). Inclusiv „România literară”, pornită în condiţii la fel de dificile, cu acelaşi entuziasm paşoptist, când cele trei provincii îşi doreau Unirea (spre iritarea vecinilor!)! „România literară” (Iaşi, 1855 – proiect Vasile Alecsandri), „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Viaţa Românească” sunt o parte dintre vehiculele culturale excepţionale în ani, decenii de… europenitate!

– Credeţi că azi această „pravilă” de la 1840 ar trebui reformulată, cel puţin la un anumit nivel, cam aşa: „vom premia cartea, iar nu persoana”?
– Artistul este subiectiv prin excelenţă. Suntem în continuă convenţie. Literatura lui Homer continuă să existe şi fără premiul Nobel. Premiile nu fac o literatură. Nici Eminescu, să zicem (care astăzi premiază, premiază, premiază!), nici Ion Creangă nu au primit distincţii literare… Dar câţi copii sunt premiaţi anual în ograda muzeului din ieşeanul Ţicău („mahala celestă”, cum o numea poetul miraculos Mihai Ursachi)! Şi noi, la Editura „Junimea”, am instituit premiul pentru debut în poezie „Numele Poetului” (cu dedicaţie pentru Cezar Ivănescu, cel care a condus Editura „Junimea” până la moarte…).

– Stimate domnule Lucian Vasiliu, vreau să profit de această convorbire! De ceva vreme îi tot interogaţi… ludic pe confraţi! Cred că a sosit momentul să răspundeţi şi Domnia Voastră unui mini-chestionar (chiar mai) jucăuş (măcar şi numai pentru a simţi pe propria piele prin ce trec conlocutorii dvs.)! Aşadar:
a) Caracterizaţi-vă în trei cuvinte!
– Take, Ianke şi Cadâr!
b) Ce legătură aveţi cu… capra?
– Capricornus… sum! În familia mea sud-moldavă, cu ascendenţi şi în Transilvania (familia Puşcaş – străbunica dinspre mamă bejenise de prin Sălaj-Cluj spre colinele Tutovei!), în arborele meu genealogic sunt de aflat nume precum Prisecaru, Curelaru, Moraru, Mocanu, dar şi… Balmuş sau… Capră!
c) Ce grad aţi avut în armată? Dar acum?
– Am fost… sergent (din raionul Bârlad, judeţul Vaslui, regiunea Iaşi!). Am fost avansat, după vreo 40 de ani, în grad de… ofiţer (cultural) de Cotroceni!
d) Când scrieţi, bateţi… la maşină, la calculator sau… de mână?
– Doi ani de viaţă i-am dedicat pugilismului juvenil (Şcoala de box de la Bârlad, anii 1966-68), după ce am luat o zdravănă cafteală de la un bârlădean/berlădean neaoş (eu veneam la oraş dintr-un sat răzeşesc), deşi tatăl meu era baaadean/brodnic de vreo trei generaţii!)… Ştiu să bat, mai ales când sunt agresat şi trebuie să mă apăr. Bat de decenii la maşina de scris. Combat acum cu pixul. Ordinatorul, calculatorul, computerul îşi cam bat joc de mine. Nu prea suntem… compatibili în ring!
e) Au nevoie elevii noştri de profesori? Sau numai de tablete?
– Profesori, institutori, dascăli, magiştri… Multe tablete de calciu!
f) Locuiţi pe pământ sau pe lună?
– Locuiesc (muzeografic, metaforic) în Bojdeuca… optzecistului (1880) Ion Creangă. Prin anul de graţie 1980 (când constatam alt optzecism: am 1,80 m înălţime) mă visam deseori pe lună editând revista Scriptor. Cu capul în… nori!
– În încheiere, nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc şi să vă doresc, dvs. şi nou-născutului „Scriptor”, drum lung şi cât mai puţin hurducăit, colaboratori de seamă şi ctitori pe măsură.

(Interviu de Dora Lazăr, „Pro SAECULUM”, nr. 1-2 (101-102), 15 ian. – 1 martie 2015)

Setting

Layout

reset default