Radu Florescu, Călătorii amînate

Share

A apărut de curînd la Editura „Junimea” o nouă carte de poeme semnată de Radu Florescu. De la debutul său cu volumul „Camera liturgică” (1992) şi pînă la cartea pe care o avem în faţă, Radu Florescu se înfăţişează unitar, atît la nivelul imaginaţiei lirice, cît şi al frazării şi mijloacelor de realizare a poemului. El scrie o poezie profundă, stranie, plină de tragism, cu orchestraţii textuale originale.

Radu Florescu se arată şi în Călătorii amînate un tragic nemîntuit, purtînd cu sine povara memoriei, precum bunul Sisif stînca. Neîmpăcat cu sine şi cu lumea, el probează, ca şi Cioran în textele filosofice, groaza, spaima, dezolarea. Cităm doar un scurt poem, O clipă de viaţă: ştiu capătul, ştiu clipa de viaţă rătăcită prin sînge / sub o ploaie de vară. atît. în rest bucuria / într-o zi oarecare / într-un timp oarecare, şi cerul şi soarele şi vîntul / şi iarba desenînd prin aerul uscat noi începuturi. / aici blocat într-un mic univers paralel / văd prin geamul ferestrei o livadă cu meri / şi cîteva oi păscînd într-o duioasă muţenie./ încet încet în cameră adie un vînt cald şi plouă uşor./ tavanul se umple cu stele./ nu deschid uşa. / afară încă nu-i nimeni.

(„Feed Back”, nr. 3-4, martie-aprilie 2016)

Daniel CORBU

Setting

Layout

reset default