Scopul urmărit prin publicarea volumelor Pagini din diplomaţia României a fost acela de a demonstra, prin faptele relatate şi documentele menţionate, că România a existat, într-adevăr, ca stat şi că s-a manifestat ca subiect de drept internaţional, la fel ca orice alt stat suveran, neexistând motive de complexare; că a avut o politică externă strălucită şi nu una oarecare – de duzină ori insignifiantă, ci una de clasă mondială –, o politică adecvată pentru acele vremuri, demnă şi admirată, cu care orice român, indiferent de culoarea sa politică, în măsura în care mai simte româneşte, se poate, în mod cert, mândri; în mod axiomatic, România a trebuit să dispună şi de un corp de specialişti pentru domeniul relaţiilor sale externe – un serviciu diplomatic de calitate, sub aspectul competenţei profesionale şi devotat ţării sale, pe care a servit-o cu pricepere, onestitate şi ardoare.
Pagini din diplomaţia României – vol.IV
35.00 lei
- AN APARIŢIE:: 2012
- FORMAT:: B5
- NUMĂR DE PAGINI:: 420
Descriere
Scopul urmărit prin publicarea volumelor Pagini din diplomaţia României a fost acela de a demonstra, prin faptele relatate şi documentele menţionate, că România a existat, într-adevăr, ca stat şi că s-a manifestat ca subiect de drept internaţional, la fel ca orice alt stat suveran, neexistând motive de complexare; că a avut o politică externă strălucită şi nu una oarecare – de duzină ori insignifiantă, ci una de clasă mondială –, o politică adecvată pentru acele vremuri, demnă şi admirată, cu care orice român, indiferent de culoarea sa politică, în măsura în care mai simte româneşte, se poate, în mod cert, mândri; în mod axiomatic, România a trebuit să dispună şi de un corp de specialişti pentru domeniul relaţiilor sale externe – un serviciu diplomatic de calitate, sub aspectul competenţei profesionale şi devotat ţării sale, pe care a servit-o cu pricepere, onestitate şi ardoare.
Additional Information
Weight | 0.5 kg |
---|
Trebuie să fii autentificat pentru a publica o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.