30.00 lei

Apokalyptic

„Alonso stătea pe canapea alături de Robert şi priveau apusul de soare. Kra momentul unic în care culorile deşertului şi ale cerului erau aproximativ la fel. Aveai impresia că nisipul a cucerit întreg spaţiul din faţa ta. Se întindea cât cuprindeai cu ochii şi urca deasupra clădirilor, îngreunând cerul şi aşteptând să se presare ca dintr-o sită uriaşă deasupra oraşului. Pe urmă, avu loc un fenomen care surprindea pe oricine îl vedea pentru prima dată, deoarece nu te-ai fi aşteptat deloc la ceea ce urma. Pământul se întuneca treptat, treptat, devenind fără umbre şi fără forme, pe când cerul se lumina şi se înroşea de parcă soarele ar fi vrut să răsară din nou. Urma un minut în care parcă întreaga natură poza pentru un tablou de Monet, după care culorile îşi schimbau locul. Cerul se întuneca, lăsând să se vadă, cu o claritate pe care rareori o întâlneşti în aglomeraţiile urbane, stelele şi luna, iar nisipul se colora în diferite nuanţe de roşcat, scoţând în relief dunele şi formaţiunile stâncoase”. De unde se vede că în spatele celui mai aprig povestaş se ascunde, adesea, un liric delicat. Un scriitor adevărat, împlinit.
Ioan HOLBAN

Share

Cod Produs: 978-676-37-2377-6 Categorii: ,

Descriere produs

Informații suplimentare

An apariţie:

2020

Format:

A5

Număr de pagini:

298

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Setting

Layout

reset default