Poemele (ne)liniştii

Share

gheorghe-vidican-urma-lui-ulysseCu Urma lui Ulysses, Gheorghe Vidican aduce spre lectură o poezie similară tematic şi stilistic cu cea din volumele precedente. Densitatea metaforică şi stranietatea imagistică redau structural o lume a (ne)liniştii, desfăşurată pe două planuri: unul interior, ce duce înspre o sistematică autoscopie, şi unul exterior, prin care se urmăreşte o panoramare a naturii. Deşi disparate, imaginile tulburătoare ce deschid volumul („urma labei de urs umblă liberă prin moartea copilului/ fără părinţi cartierul împachetează mirosul de pâine/ mucegăită/ sub tufe/ moartea”) anticipă radiografia unei lumi suspendate iremediabil în dezintegrare. Contactul ce se creează încă de la început între existenţă şi inexistenţă trasează primele coordonate ale crizei identitare şi ale efemerităţii omului: „plecăm fără noi/ urmele noastre trec prin păsări/ devin urma morţii”. Insignifianta existenţă e constant pusă în relaţie cu sinele scindat, a cărui condiţie absurdă derivă din permanenta ameninţare a morţii ţi sentimentul unei imuabile stări de disperare, a unei existenţe terifiante din care nu se poate ieşi: „între mine şi mine un alt mine care poate declanşa/ războiul”, „fuga de tine în tine însuţi”.

O schimbare în chiar interiorul poemelor e generată de reprezentarea unor obiceiuri din zona Ardealului. Deschizându-se cu imagini macabre („lama cuţitului luminează plină de sânge”), poezia Sărbătoarea de Ignat adoptă ulterior o tonalitate diametral opusă. Prezentate elogios, scenele descrise sunt acum purtătoare ale armoniei şi purităţii: „mirosul de pâine coaptă împarte dimineaţa în două/ prilej de poezie în cântecul mestecenilor […] umbre de zâne şi spiriduşi în glasul bărbatului/ poruncesc mantie albă în mesteceni”. Apelând la un număr considerabil de metafore, Gheorghe Vidican imprimă câtorva decoruri naturale un plus de prospeţime. Poeziile Fântâna şi Răsăritul de soare explorează în cheie tradiţionalistă peisajele, momentele zilei şi fenomenele naturii: „fântâna plină de vitralii/ odihneşte răsăritul de soare/ răcoarea se cuibăreşte în sâmburi/ rugăciunile dimineţii curg lumină prin gaura cheii”.

Diformitatea lumii aflate într-o violentă degradare e şi efectul limbajului strident. Versuri precum „scâncetul tridimensional descarcerează hamacul […] în hamac braţul ciung al amiezii” surprind nu prin violenţa actelor în sine, ci prin asocierile bizare. Combinaţiile lingvistice insolite, dar şi exuberanţa metaforelor sunt soluţii predilecte la care poetul apelează, fără ca acest fapt să reprezinte unul dintre meritele volumului. Facile în mare parte, metaforele reprezintă deseori un surplus al poeziei. Barochismul lingvistic e marcat totodată şi prin numărul considerabil de determinanţi („binevoitoarea ninsoare cu verde al ierbii”, „mersul de melc al sărutului tău de divă politică locală”). Ritmul alert şi versurile fragmentate dau, în combinaţie cu numărul mare de procedee stilistice, impresia unei poezii suprarealiste. Incitant la început, volumul Urma lui Ulysses se dovedeşte treptat a fi unul prolix. Densitatea stilistică e dublată de o imprimare a aceloraşi procedee în mai toate poemele, fapt ce duce la o uniformizare a lor.

 

(„Orizont”, nr. 8, 2016)

Setting

Layout

reset default