Ovidiu Genaru, „ereticul”

Share

cop-1-ovidiu-genaruOvidiu Genaru e, după cum se califică singur, un „eretic”. Al credinţei sau al poeziei? La urma urmei, poezia (post)modernă nu constituie şi ea o „erezie” faţă de tradiţia genului? Autorul Patimilor după Bacovia o confirmă printr-un aer alert-indolent, curtenitor-zeflemitor al scriiturii, printr-un joc dibaci al contrariilor care par a aboli gravitatea totuşi mereu prezentă precum un background: „Am hoinărit pe trenuri am moţăit prin cantoane cu solzi de aur/ cu statui indezirabile am dat mîna/ riscînd să fiu numit eretic/ Copiii obraznici ai tehnocraţiei mi-au acrit lira/ Ieftin lubrifiant mi-a fost sîngele/ pentru acest du-te vino zilnic” (Eretic). Dar credinţa? Făcînd un duet cu Emil Brumaru, cel acompaniat de o consistentă figuraţie angelică, e drept cam luată peste picior, Ovidiu Genaru glisează la rîndu-i către o accepţie contemporană a făpturilor celeste: „Şi n-a existat clipă să nu mă văd cu îngerul/ mileniului doi” (ibidem) Acest înger secular nu se arată în optica poetului foarte aplicat menirii sale, îngăduindu-i a plănui un furt din spaţiul paradiziac. Furt care-i oferă prilejul de-a fenta complexitatea derutantă a speculaţiilor abătute în prezent asupra mai tuturor temelor posibile. Provocator, ideea e asimilată concretului, irealitatea se reflectă în real şi nu invers, într-un real răsfăţîndu-se într-o multitudine de feţe care „nu sînt ce par a fi”: „Trenuri şi fluvii înalţă un vuiet egal istovirii. Acum am prilejul să sar gardul în grădina/ promisiunilor.// Să fur merele Raiului/ despre care ziarele mai noi sau mai vechi au avut/ numai superlative./ Şi că nici păzite nu sunt/ de îngerul militar Gabriel cel cu zale.// O e vremea hoţilor nevinovaţi./ Chiar şi merele care n-au existat au fost furate.// Au fost furate şi ideile de mere” (E vremea). O maree a relativizării se revarsă peste toţi şi toate. Ziua de mîine e incurabilă deoarece e menită a rămîne pururi ziua de-Apoi, o oră de septembrie e o simplă glumă de ceasornicar, frica acoperă ţipătul, lumina sapă tranşee, corul îngerilor topeşte lumînarea. Un crepuscul epocal se consubstanţiază cu glaciaţiunea siberiană: „În sfîrşit amurgul se lasă în Occident./ Cu mînie mă invadează abstractul./ Ceva fără corp murmură ceva fără gură./ E tot ce se poate. Un elixir amar îmi măreşte pupila./ Cade bruma pune de ceai/ la fereastră pîcle siberiene. Adio./ La urma urmei şi Cehov a murit deşi a fost medic” (Nevoia de îngeri). În faţa acestor grandioase primejdii conţinute în abstract, nu-i rămîne Cehovului nostru decît refugiul în materialităţile curente, printr-un soi de sportivitate a contactării lor. Fostul campion sportiv şi acrobat de circ îşi transpune fără complexe reflexele stenice în ironicele exactităţi cadenţate ale textului: „Ai cumpărat cutia de Cola o ţii cu stînga cu dreapta/ tragi inelul/ ca la grenadă/ o treci în dreapta capul pe spate bei conţinutul/ multinaţional”. (Acrişorul CO2). Apar menţionate, precum la futurişti, şi datele tehnice ale veacului. E aici o oscilaţie între jubilaţia prin progres şi deriziunea unei fatuităţi a acestuia: „Un Ierusalim sfîrtecat de claxoane” (Ierusalim). Sau: „Trofee de femei şi maşina de scris bine” (Finca Vigia/Havana). Sau: „concubinajul dintre fier şi ciment” (New York, 1980). Simţămîntul lucrului făcut bine şi la timp, un pragmatism derivînd din performanţa musculară sînt puse în pagină (Poduri surpate). În fapt avem a face cu un bun-simţ raţional ce musteşte sub crusta imagisticii. Adoptînd o poză de rebel, cochetînd cu absurdul, bardul se reculege rapid în numele unei judecăţi „sănătoase” care se sustrage însă locului comun graţie spectacolului captivant al ambiguităţilor. Neîndoios octogenarul Ovidiu Genaru rămîne unul din poeţii noştri de frunte. Ca dovadă suplimentară, iată cîteva admirabile metafore iscate de condeiul d-sale: „şi soarele apune în el însuşi” (Stockholm), „Princiară Veneţie păun exfoliat pe-o rînă/ apa ta lîncezeşte în bijuterii” (Veneţia); „Că marea a scris Biblia e primul adevăr al lumii” (Spre Rhodos).

Gheorghe Grigurcu

(„România literară”, nr. 47, 4 noiembrie 2016)

Setting

Layout

reset default