O maladie, ura

Share

Am descoperit în SCRIPTOR, revista ieşeană fondată şi condusă de Lucian Vasiliu, un dialog despre ură purtat între Ioan Holban şi Nicu Gavriluţă. Reproducem un pasaj ca o invitaţie la lectură a întregului text având în centrul său această maladie care, vai, face ravagii şi printre scriitorii de azi, afectând grav climatul literar: „(N.G.): …Până la urmă o dezbatere despre ură ar trebui să fie un prim pas spre vindecarea noastră individuală şi socială de maladia urii. Important este să recunoşti ura, să pui degetul pe rană. Diagnostichezi cultural boala, apoi propui terapii, soluţii. Dacă, de exemplu, îl auzi pe bunul nostru român înjurând – «Mânca-ţi-aş ficaţii!» – înseamnă că bietul om este stăpânit de o ură viscerală. Este ura care ţinteşte exact, cu localizare anatomico-funcţională precisă… (I.H.): Dar care nu pleacă niciodată din creier. (N. G.): Ura nu pleacă din creier. Ştiţi de ce? Pentru că organul numit creier ne oferă o soluţie pentru a depăşi şi transfigura ura. Omul posesor de creier funcţional judecă, analizează, decide. Se distanţează de ură înţelegând că acesta îl macină tăcut şi-1 desfiinţează ca om.” Din acelaşi număr remarcabil al revistei ieşene semnalăm portretul pe care Luo Dongquan (China) i-l face compatriotului său GaoXing, românolog, scriitor şi poet, atât de ataşat de literatura noastră. („România literară”, nr. 18, 20 aprilie 2018)

Setting

Layout

reset default