Marcel Miron, Versuri albastre şi aurii

Share

„Cu poemele remarcabile din acest volum, Marcel Miron se alătură celor tot mai mulţi care mărturisesc faptul că poezia e o rugăciune profană, iar rostul ei este unul civilizator: civilizarea fiinţei, îmblânzirea sufletului, a demonilor dinlăuntru. Poetul scrie cu tăcerea sa, iar tăcerea este durata când cuvântul se întoarce pentru a se reîncărca de sacru”.

Cu această prezentare făcută de Ioan Holban pe ultima copertă a cărţii, am purces la lectura poemelor acestui poet slujitor al Domnului în Parohia „Sf. Toma” din Huşi şi am avut revelaţia pe care numai o poezie originală în formă şi profundă în conţinut ţi-o poate oferi – lucru mai rar întâlnit astăzi când autorii, din dorinţa de a ieşi numaidecât în evidenţă, propun cititorului fel de fel de experimente, nu întotdeauna fericite.

Veşnic căutător al „cuvântului ce exprimă adevărul”, dl. Marcel Miron, cunoscut mai mult la New York, unde i-au apărut poeme în revista LuminăLină , decât în ţară, are o paletă tematică pe cât de vastă tot atât de interesantă. Lângă motivele biblice, transpuse în metafore cu un plus de meditaţie şi nu de puţine ori străbătute de fior metafizic, stau altele, de sorginte laică (descrierea unor locuri, evocarea unor momente din realitatea imediată sau din propria copilărie, nostalgia după timpurile şi după vârstele trecute şi care nu se vor mai întoarce niciodată etc.) Peste tot şi peste toate pluteşte amintirea şi adie boarea caldă a sufletului trist aflat mereu în căutarea frumosului şi a liniştii.

Structural, poetul este un romantic, un visător dominat, se pare, de un anume panteism discret în care îşi fac loc trăirile toate, visele şi gândurile, dar şi reflecţiile asupra trecerii ireversibile a timpului, precum în poemul ce dă şi titlul volumului „Ca ieri/ nisipul înghite amintirile/ praful lacom şi pervers/ îţi sărută cu înfocare/ gleznele.//Ca ieri/ nisipul auriu ţi se aşează în păr/ şi curge între sânii/ ca doi iepuri adormiţi.// Ca ieri/ Vântul îţi va usca buzele/ iar cuvintele peltice/ vor striga în deşert/ iubirea”.

(„Cafeneaua literară”, Piteşti, nr. 11/ 166, noiembrie 2016)

Florentin POPESCU

Setting

Layout

reset default