La Trifeşti – Hermeziu, pe urmele „tribului” Negruzzi

Share

Scriu „la cald”, chiar în seara zilei de duminică, 15 martie, abia întors în Iaşi din „plimbarea” de grup, organizată de Editura „Junimea” la Hermeziu şi Trifeşti, adică. vorba Doamnei Dana Konya-Petrisor, pe unnele „tribului” Negruzzi. Sponsor, la drum, ne era Teatrul „Luceafărul” (prin directorii săi, criticul literar Ioan Holban şi teatrologul Oltiţa Cîntic), iar amfitrionii acolo, atât de aproape de malul Prutului, autoarea, tocmai citată, a volumului De pe mal de Prut, pe malurile Senei („Junimea”, 2014) şi Gabi şi Vasile Lungu, la ferma domniilor lor de pe pământurile altădată ale unor nume mari din pomenitul „trib”. O zi plina de impresii, de o anume, autentică, atmosfera în stare să lege cu adevărat trecutul de prezent, culturale amândouă, nu doar în vorbe, ci în acte: înfăptuirile ce conferă „acoperire”/ valoare cuvintelor rostite şi scrise.

Cartea doamnei Konya-Petrişor: memorialistica, de foarte buna calitate, de un firesc înainte de toate al mărturisirii şi aducerii aminte cum nu întâlneşti prea des, un ton care rămâne distinct şi distins, deşi în acelaşi timp şi destins, fără nimic forţat, artificial şi literaturizant, nici fals „colocvial”, maladii stilistice obişnuite ale genului. Reverenţa de „prag” („Miide scuze, cititorule!”) nu e deloc prefăcută, „protocolară”, vreo captatio benevolentiae, întâlnită atât de adesea la alţii. Ascultată de vive voix, cunoscută astfel, autoarea nu face decât să-ţi întărească sugestia continuă de modestie organică, de luminoasă deschidere, de suflet şi minte, ale unei fiinţe puternice, tonice, calităţi parcă transmisibile şi altora, graţie unei veritabile „vocalii a prieteniei” (subliniate de universitarii Elvira Sorohan şi Alexandru Călinescu, invitaţi de Lucian Vasiliu, Directorul Editurii „Junimea”, să vorbească despre volumul din colecţia „Memoria clepsidrei”).

Am parcurs mare parte din paginile autoarei şi, făcând-o, cum să nu fii în convergenţă cu elogiile binemeritate aduse atmosferei şi tonului cărţii, jocului timpurilor şi al spaţiilor, neascunsei vibraţii emotive a multor portrete şi crochiuri, scene de viaţă revenind din memoria copilăriei, ca şi de mai târziu, evocării experienţelor şi mediilor traversate de-a lungul unei existente marcate de „vremi”, de amprenta, adesea dură, a istoriei „pe trăite”, de apropieri şi comuniuni de neuitat, ca şi de pierderi cărora aducerea aminte li se împotriveşte, păstrând imagini credibile şi vii. O energie sufletească molipsitoare, inclusiv pe calea scrisului, căreia întâlnirile şi comunicarea cu oamenii şi cu locurile prin care a trecut îi slujesc, aş spune, ca nişte surse de „reîncărcare”, de refacere alimentată de o generozitate inalterabila, profundă, a propriei fiinţe. Autoarea „vorbeşte” de „nomadismul” ei, de o neistovită plăcere a călătoriilor (inserate volumului, astfel de secvenţe ca, de pilda, aceea a Samarkandului, nu au deloc un aer de montaj „căznit”), de plăcerea nu mai mică a întoarcerii „acasă”, deopotrivă în România, ca şi în Franţa. Nu uită ororile şi mizeria comunismului, dar nici pe oamenii rămaşi oameni ai aceloraşi timpuri, detestă americanizarea Europei şi maimuţăreala „romglezei” , estropierea / stâlcirea limbii române în general. Memorialistica sa e „navetistă” nu doar între malul de Prut al Trifeştilor Vechi şi „malurile Senei”, ci şi între paliere ale timpurilor şi „vremurilor”, cu trena lor de mărci ale mentalităţilor şi conduitelor, ale ideilor (şi „ideilor” impuse) şi atitudinilor. O memorialistică deloc narcisistă, dar care lasă să treacă spre noi, cititorii, si accente şi „linii” de discret autoportret, involuntar şi firesc diseminat în ecouri şi „urme” ale trăitului.

La Trifesti-Hermeziu, totul, nu numai Casa-muzeu închinat mai cu seamă lui Costache Negruzzi şi junimistului Iacob Negruzzi, totul – şcoala, biserica, mormintele – aminteşte de oamenii şi generaţiile acestui neam al Negruzzi-lor, ataşat valorilor româneşti şi dătător el însuşi de astfel de valori, a căror memorie trebuie păstrată, mereu reconsolidată şi revitalizată prin astfel de manifestări, începând cu editarea însăşi (Iaşul şi România îi datorează d-lui Prof univ.dr. Liviu Leonte, prezent de atâtea ori, de-a lungul anilor, la Hermeziu, o excelentă ediţie Negruzzi premiată de Uniunea Scriitorilor şi un studiu monografic exemplar: Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei) şi continuând cu cealaltă înaltă expresie a preţuirii unui scriitor: lectura. Trimiteri evocatoare, pe deplin meritate, la rolul jucat de Muzeul Literaturii Române, prin muzeografii Olga şi Constantin Liviu Rusu, în crearea instituţiei muzeale din satul de la Prut, ca şi la repetatele promisiuni de asfaltare a căii de acces deschise astfel unui turism cultural mai intens (într-un viitor cât mai apropiat, în care încă ne mai păstrăm speranţele), cuvinte de apreciere rostite, pe lângă cei deja amintiţi, de personalităţi ca istoricul acad. Alexandru Zub, prof. univ. dr. Mandache Leocov, criticul de teatru şi film Ştefan Oprea, poetul Horia Zilieru, alături de lectura artistică (actorul Constantin Avădanei, TNI) au întregit o zi bogată, densă, în care şi-au avut locul lor şi umorul, începând chiar cu acela din nu puţine pagini ale cărţii doamnei Konya-Petrişor, cântecul şi cântarea (pr. Dumitru Merticariu), epigrama şi parodia (ing. Mihai Caba), o atmosferă de „petrecere” intelectuală românească, a conversaţiei şi a schimbului de idei, climat nu numai datorat în mare măsura amfitrionilor Gabi şi Vasile Lungu, dar şi beneficiind de participarea acestora, în partea finală a „plimbării” noastre pe urmele „tribului” Negruzzi la Hermeziu şi Trifeşti, organizată de Editura „Junimea” în amintirea înaintaşilor din trecut ca şi în onoarea autoarei cărţii De pe mal de Prut, pe malurile Senei, prezenţă umană de o atât de contagioasă lumină interioară, pe citite, ca şi în dialog.

 (Nicolae Creţu, „Ziarul de Iaşi”, sâmbătă 21 martie 2015)

Setting

Layout

reset default