IACOBAN – 75

Share

În Sala Mare a Primăriei Municipiului Iaşi, prozatorul, dramaturgul şi publicistul ieşean Mircea Radu Iacoban a fost sărbătorit cu ocazia împlinirii celor 75 de ani.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de personalităţi ale administraţiei locale, ale vieţii culturale şi academice ieşene şi basarabene. Primarul Gheorghe Nichita i-a oferit sărbătoritului placheta Municipiului Iaşi şi Trofeul Excelsior. În această ambianţă a fost lansat volumul Trăim o singură dată (Jurnal 2004-2014) de Mircea Radu Iacoban, prezentat de Lucian Vasiliu, directorul Editurii „Junimea”, Florin Cântic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi, Ioan Holban, directorul Teatrului „Luceafărul”, Ştefan Oprea, redactor şef-adjunct al revistei „Cronica veche”.

Au rostit cuvinte omagiale acad. Alexandru Zub, acad. Valeriu Cotea, acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor, Virgil Băbîi, directorul Direcţiei pentru cultură şi culte Iaşi.

„Îi mulţumesc cât se poate de sincer oraşului Iaşi. Aici m-am născut, aici m-am şcolit, aici am muncit mai bine de cincizeci de ani. Consider că este un oraş cu un destin cu totul şi cu totul remarcabil, deosebit, în istoria veche şi contemporană a românilor. Dacă n-aş fi fost ieşean, nu aş fi putut face ce am făcut în viaţă”, a mărturisit Mircea Radu Iacoban.

A fost prezentat un film documentar realizat la TVR Iaşi de Vasile Arhire şi Violeta Gorgos. La finele manifestării, Primăria Municipiului Iaşi a oferit un cocteil. (Cronicar)

(„Cronica veche”, nr. 3, martie 2015)

(„Cronica veche”, nr. 3, martie 2015)eche”, nr. 3, martie 2015)

Setting

Layout

reset default