George David, „Ciuma neagră”

Share

Cine și-ar fi putut închipui că la ora actuală, la noi în țară, există un autor care, nici mai mult, nici mai puțin, își propune să facă o reconstituire a epocii când – acum mai bine de șase secole – bântuia ciuma neagră prin Europa? Probabil, nimeni. Totuși, acest autor există și răspunde la numele de George David. Are cam la șaizeci de ani, deci, se află la deplină maturitate. În general, a publicat versuri iar această întreprindere romanescă este ceva cu totul insolit. Romanul intitulat chiar așa – Ciuma neagră –, cu un subtitlu derutant, Negustorii de cuvinte, a apărut la editura ieșeană Junimea în colecția Ficțiune și infanterie. Din capul locului, trebuie spus că e o carte ambițioasă și câtuși de puțin complexată de miza pe care și-a propus-o. Autorul e conștient de faptul că puțini o vor răsfoi, mai mult chiar, o vor duce până la capăt. Este, de altminteri, o lectură anevoioasă. Mi s-a părut mie sau persistă o confuzie care face ca destinele personajelor să nu fie clar conturate. Oricum, ne aflăm în secolul XIV, în sudul Franței, spre Avignon, într-o perioadă în care atât molima, cât și războiul de o sută de ani fac ravagii. În aceeași perioadă încărcată a avut loc procesul Templierilor, suprimați din ordinul lui Filip cel Frumos. Tot prin acele locuri, ereziile au fost la fel de aspru sancționate, dacă-i avem în vedere pe albigenzi sau pe catari. Biserica romano-catolică voia să-și edifice o stăpânire nefisurată, în care nimeni să nu vină cu altă opinie. Personajul principal al romanului, un cavaler, Barbatte de Longchamps, dar despre care aflăm, până la urmă, că este originar de prin părțile noastre, supus lui Basarab I, și al cărui nume adevărat este Bărbat de Câmpulung se lansează într-o călătorie. Are doi însoțitori pe drum, un scutier – Ioan, precum și un medic neamț – Ottfried, aflat la mare căutare pe atunci, întrucât pretindea că poate să-i vindece pe oameni de teribilul flagel al ciumei. De altfel, și ceilalți doi au o misiune a lor, o questă, de la care nu se pot abate. Scutierul, după moda trubadurilor provensali, dorește să întâlnească o castelană fără pereche iar cavalerul e, desigur, cel mai ambițios. Dar detaliile privind interesele lui majore le aflăm abia la sfârșitul volumului. O precizare: în urmă cu vreo patru ani, colocviul romanului de la Alba Iulia a fost dedicat romanului istoric. Am participat la acele lucrări și-mi aduc aminte că majoritatea celor care au prezentat comunicări și-au exprimat neîncrederea față de viabilitatea acestui gen. Mai simplu spus, roman istoric acum nu se mai poate face. Riscul la care se expune autorul este copleșitor, deoarece îi va fi imposibil să reînsuflețească epoci de odinioară. Ori într-adevăr ai geniu ori ți se cere o documentare minuțioasă, care până la urmă tot te trădează. De aceea am și avut rezerve față de cartea de față. Autorul nostru, ca să iasă cu bine din ce s-a băgat, face un veritabil tur de forță, dar, la un moment dat, simte că poate pierde lupta. Atunci execută o translație subtilă. Romanul istoric, pe nesimțite, se transformă într-o parabolă. Ciuma neagră nu mai e ce știm toți, ci devine „ciuma neagră a cuvintelor”. Cavalerul Bărbat nu mai este un personaj medieval, preocupat bunăoară de eliberarea Mormântului Sfânt și de jurământul de vasalitate față de suzeran, ci devine un personaj modern, de factura celor care se găsesc din belșug în opera lui Eco, un obsedat al ideii de putere, pe care o vede realizată doar dacă ajunge să dețină monopolul informației. Iată deci cum, în ultimul ceas, autorul face rocada și, simțind că-i fuge de sub picioare terenul romanului istoric, alege ca soluție finală o chestiune eminamente modernă și postmodernă. Argumentația lui este convingătoare. „Molima cuvintelor, de o mie de ori mai rea decât molima ciumei ce bântuie acum prin lume! Fiindcă, iată, poate că bolii de-afară îi va cădea pradă fiecare al treilea muritor, ori poate chiar mai rău, fiecare al doilea, dar bolii dinăuntru i-am căzut deja pradă cu toții!” De bună seamă, George David și-a scris cartea înainte ca omenirea să fie lovită de COVID 19, dar capacitatea lui de anticipare este formidabilă. De virus om scăpa odată și odată, fie de la sine, fie prin vaccin, dar de desfigurarea minții prin propagarea știrilor false, de manipulări odioase și de tot ce poate fi scornit pentru a ne ascunde adevărul, nu! Descoperind acest mesaj secret al romanului, m-am bucurat sincer, socotind că nu l-am citit de pomană. În final, are loc și o deconspirare necesară. Cavalerul este atras de un nou ordin, care, însă, nu are nimic de la Domnul; se revendică de la Diavol. Înțelegând acest aspect, personajul încearcă să fugă de sub noua tiranie. De fapt, ordinul imaginat în carte nu este altceva decât organismul represiv de factură enkavedisto-gestapovistă care ne-a furat mai bine de o sută de ani de istorie. Din păcate, în ultimele pagini, asistăm la o pledoarie naiv naționalistă cu totul nepotrivită. Cei curioși, care au avut răbdare să ajungă până aici, vor vedea despre ce e vorba.

Dan STANCA

(„Luceafărul de dimineață”, nr. 7 2020)

Setting

Layout

reset default