Esop, Fabule

Share

Traducere din limba greacă veche, prefaţă şi note de Traian Diaconescu, ediţia a treia, îngrijită de Iulian-Gabriel Hruşcă

 

Din generaţiile formate înainte de 1989 probabil că nu sînt foarte mulţi cei care măcar nu au auzit de Esop. Volumelor în limba română de pînă acum (amintite în carte) li se adaugă această primă ediţie bilingvă, prin intermediul căreia, subscriem celor spuse de Traian Diaconescu, „eleniştii români vor avea în faţă textul grec bimilenar indispensabil pentru studii aprofundate”, iar „studenţii români vor putea să descopere mai bine tainele limbii greceşti”.

Prima culegere de fabule sub numele lui Esop a fost alcătuită de timpuriu, din secolul IV. î. Chr., de Demetrios din Falern, un filosof peripatetic, şi e descrisă, succint, de Traian Diaconescu. Paradoxul face ca despre Esop, un nume citit de generaţii după generaţii, de mii de ani, cunoscut şi astăzi pe întreaga planetă, să nu se cunoască cu adevărat foarte multe, voalul legendei învăluind treptat în imaginarul colectiv şi puţinele lucruri posibil reale/ verificabile. În prefaţa sa – binevenită pentru cei care doresc să înţeleagă mai bine ce citesc – Traian Diaconescu scrie şi despre discuţiile privind originea fabulei, în „orient – indian, egiptean, iudaic – de unde a trecut, prin ionieni, la indo-europeni”, cum a fost percepută pînă la şi după Esop, apoi fabula elenă, constituită „ca specie literară, îndeosebi, în procesul migraţiei folclorice”, şi despre spusele lui Herodot privindu-l pe sclavul Esop, de origine tracă, pe care s-au sprijinit majoritatea celorlalte relatări, apoi despre Suidas, care scrie că fabulistul, „ucis pe nedrept prin aruncare de pe stîncile fedriene, în vremea celei de-a 54-a olimpiade”„era samian sau sardinian. Eugeiton spune că ar fi fost mesembrian; alţii că era frigian din Cotyaium”.

Traducerea din greacă a fost alcătuită pe baza cărţii lui Émile Chambry, Ésope, Fables, Collection des Universités de France, Paris, 1927.

Pentru mine, a fost ca şi cum aş fi redescoperit o lume aparte, pe care mi-au dăruit-o odinioară oameni dragi, parfumul acelor ani revenind în sufletul meu pe măsură ce treceam prin paginile cărţii – atent şi îngrijit realizată – pe care o datorăm cunoscutului traducător şi profesor ieşean. Închei această scurtă semnalare, şi cu un îndemn la lectură, dar şi cu o fabulă, Omul şi cîinele: „Un om muşcat de un cîine rătăcea după un tămăduitor. Cineva îl sfătui să-şi şteargă sîngele cu pîine şi s-o arunce cîinelui care l-a muşcat. Dar omul îi răspunse: «Dacă voi face aşa, mă vor muşca toţi cîinii din cetate». Astfel, şi netrebnicia oamenilor, cînd e ademenită, se aţîţă mai mult la nedreptăţi”.

[„Convorbiri literare”, nr. 11 (251), noiembrie 2016]

Marius CHELARU

Setting

Layout

reset default