De ziua limbii române, malul drept întreabă malul stâng

Share

De  ziua  limbii  române trec  Prutul.  „Am  impresia  că,  la  Chișinău, mai  bântuie  încă  fantoma  socialistă a  cărții  gratuite oferite  în  dar  de  către  școală,  partid, organizații  de  tineret. În  rest,  avem  mașini  și  ceasuri  de  lux,  localuri aglomerate,  mall-uri  prospere.” 31  august  e  ziua  limbii române.  De  ziua  limbii  române trec  Prutul.  În  perioada  29  august-2  septembrie are  loc  la  Chișinău  a  treia  ediție a  Salonului  Internațional de  carte  Bookfest. Când  ați  fost  ultima  dată  la  Chișinău? Când  ați  fost  prima  oară?  Prima  oară  am  fost  pe  la  mijlocul  anilor 1990,  eram  un  grup  de  studenți,  la  cules  de  folclor,  în  satele  basarabene. De  la  Chișinău mi-am  cumpărat  atunci primul  disc  de  vinil  cu  formația  Queen. De  la  colindatul satelor  îmi  amintesc de  un  fel  de  vitalitate impetuoasă  a  oamenilor și  de  limba  lor  română, plină  de  sevă,  un  amestec de  miere  și  pietre  de  râu.  Și  cum  „prima oară“  rămâne  referința absolută  emoțional,  peste  zeci  de  ani  am  retrăit  aceleași impresii  la  Paris, când  l-am  întâlnit pe  artistul  vizual basarabean  Ghenadie  Popescu, cel  care  a  cărat  cu  roaba  o  imensă  mămăligă prin  toată  Europa; și  am  simțit același  gust  al  limbii  când  am  citit-o pe  Tatiana  Țîbuleac, cea  care  în  romanul  „Grădina de  sticlă“  face  să  se  ciocnească,  în  viața  unei  fetițe,  două  limbi,  româna și  rusa,  până  exact  așa,  curge  o  miere  ușor  amară  și  se  rostogolesc bolovani  de  râu.

De  ziua  limbii  române  trec  pe  la  standul  editurii  Junimea  care  își  are  locul  la  târgul  de  carte  de  la  Chișinău  prin  zecile  de  cărți  de  autori  basarabeni  pe  care  îi  publică  programatic  în  diverse  colecții,  de  literatură,  desigur,  dar  și  de  eseuri,  critică  literară  sau  publicistică.  O  diversitate  esențială  care  dă  măsura,  caleidoscopic,  a  societății  de  azi  din  Republica  Moldova,  prin  oameni  de  condei,  profesori  universitari,  poeți  și  scriitori,  jurnaliști  din  diferite  generații,  stăpâni  pe  o  limbă  română  de  poveste.

De  ziua  limbii  române  răsfoiesc  și  decupez  subiectiv  din  cărțile  lor  post-it-uri  și  citate  de  pus  pe  cartonașe  de  lux,  între  toate  celelalte  semne  de  carte  admirative  pe  care  le  așezăm  de  obicei,  când  ne  referim  la  literatura  română,  mai  ales  între  pagini  de  pe  malul  drept  de  Prut. 

Irina  Nechit,  „Malul  stâng  întreabă  malul  drept”,  Junimea,  colecția  Dialog  XXI:  „În  2013,  Iolanda  Malamen  îmi  solicita  un  interviu.  La  întrebarea  «Cum  este  să  fii  considerat  în  același  timp  scriitor  român  și  străin  dincoace  de  Prut?»,  i-am  răspuns  emotiv:  «Of,  Prutul.  E  cea  mai  adormită  frontieră  din  lume.  Apa  Prutului  doarme  când  curge.  Și  noi  cei  din  Republica  Moldova  picurăm  de  somn.  Vedem  vise  fantastice,  facem  literatură  din  ele.  Visăm,  ne  hrănim  din  vise,  unul  dintre  acestea  este  că  ne-am  sincronizat  cu  literatura  română».”

Leo  Butnaru,  „A  fi  sau  a  nu  fi!  –  acesta  e  răspunsul”,  Junimea,  colecția  XXI:  „Sunteți  un  redutabil  «întrebător»”  (cam  cinci-șase  volume  parcă),  precum  și  un  foarte  solicitat  «răspunzător»  (cum  ziceați?  «Răspund,  deci  exist!»).”

Radmila  Popovici,  „Apa  care  își  bea  mîinile”,  Junimea,  colecția  Atrium:  „de  la  un  timp/  dumnezeu/  e/  tot  mai  curios  de  câte  ori/  mă  vede  îmi  face  acel/  semn  cunoscut/  numai  nouă//  se  apropie//  știe  că-s  supărată/  că-mi  poate  sări/  țandăra  că  nu  am/  chef  de  confidențe/  că  pur  și  simplu/  nu-l  înțeleg//  totuși/  când  traversez/  îmi  întinde  mâna/  de  parcă  aș  avea/  cinci  ani/  încontinuu//  mă  așez  intenționat/  pe  bordură/  și  el  ia/  loc  lângă  mine//  surâde  auzindu-mă/  cu  o  doamne  tu/  pe  bordură//  atunci  simte  că  pot/  să-i  spun  ce/  și  cum//  își  împreunează/  brațele  privește  înainte/  abia  respiră  să  nu-mi/  atingă  aerul//  după  o  tăcere  cât  lumea/  șoptesc/  lasă-mă  să  urc/  în  tine//  nu  poți//  am  coborât/  eu”  („pe  bordură”).

De  ziua  limbii  române,  zeci  de  alte  titluri  sunt  de  răsfoit  vineri,  31  august  și  sâmbătă  1  septembrie,  la  standul  Junimea  de  la  Chișinău,  semnate  de  Leo  Butnaru,  Alexandru  Burlacu,  Nicolae  Busuioc,  Margareta  Curtescu,  Mircea  V.  Ciobanu,  Vlad  Ioviță,  Irina  Nechit,  Adela  Novac,  Radmila  Popovici,  Mihai  Șleahtițchi,  Grigore  Vieru,  Diana  Vrabie.  Pe  lângă  amfitrionii  Simona  Modreanu  și  Lucian  Vasiliu,  sunt  invitați  să  prezinte  cărțile  Maria  Pilchin,  Dumitru  Crudu,  Viorica  Zaharia,  Ion  Hadârcă,  Ion  Țurcanu,  și  academicienii  Mihai  Cimpoi  și  Eugen  Simion.  Programul  aici.

De  ziua  limbii  române,  primesc  în  exclusivitate  și  cu  bucurie  de  la  poeta  Maria  Pilchin,  acest  diagnostic  pus  la  salonul  internațional  de  carte  de  la  Chișinău,  ediția  2018,  un  adevărat  manifest:  „Dacă  e  să  compar  cu  alte  târguri  din  România,  Franța,  Rusia,  pot  constata,  cu  un  anumit  regret,  lipsa  publicului  larg  la  salon,  poate  de  vină  este  perioada  estivală,  concediile  și  vacanța  oferită  de  către  guvern  angajaților  instituțiilor  de  stat.  Nu  știu  dacă  există  vreun  studiu  în  domeniul  marketingului  editorial  în  spațiul  nostru,  dar  impresia  mea  în  calitate  de  scriitor  și  de  angajat  al  unei  edituri  (director  de  marketing  al  editurii  Arc)  este  că,  la  Chișinău,  mai  bântuie  încă  fantoma  socialistă  a  cărții  gratuite  oferite  în  dar  de  către  școală,  partid,  organizației  de  tineret  etc.  Basarabeanul  mai  crede  uneori  că  e  prea  scumpă  cartea.  În  rest,  avem  mașini  și  ceasuri  de  lux,  localuri  aglomerate,  mall-uri  prospere.  Bani  sunt,  consumăm  din  plin.  Carte  mai  puțin.  Și,  în  acest  sens,  nu  vreau  să  citez  pe  Dimitrie  Cantemir,  pentru  că  mai  cred  că  lucrurile  pot  fi  schimbate  și  ele  chiar  se  schimbă.  Reies  din  vânzările  editurii  la  care  lucrez.

Carte  se  produce,  carte  se  vinde.  Desigur,  este  comod  să  acuzăm,  să  criticăm.  Or,  aici  un  rol  important  trebuie  să  îl  aibă  ministerele  de  resort,  uniunile  de  creație,  editurile,  bibliotecile,  școala  etc.

Cartea  trebuie  promovată  ca  o  valoare  socială,  ca  o  necesitate  a  unei  comunități.  Cartea  nu  este  un  lux  sau  moft.  Este  o  nevoie  umană.  Și  în  acest  sens,  Salonul  Internațional  de  carte  Bookfest  Chișinău  este  o  locomotivă,  care  propulsează  această  nevoie,  o  materializează,  o  aduce  mai  aproape  de  om.  Și  doar  așa  omul  poate  face  un  pas  pentru  a  ieși  din  incultură,  ignoranță  și  gândire  rudimentară.

V-ați  gândit  vreodată  la  faptul  că  un  mijloc  public  de  transport  nu  există  pentru  a  fi  mereu  plin,  ci,  mai  întâi  de  toate,  pentru  a  face  legătura  din  punctul  A  în  punctul  B.  Asta  este  acest  târg  de  carte,  el  ne  face  legătura  dintre  edituri  și  public,  dintre  editori  și  editori,  dintre  editori  și  librari,  poate  și  dintre  cititori  și  cititori  (mă  refer  la  blogurile  care  promovează  cartea  și  la  cluburile  de  lectură  de  pe  rețelele  de  socializare).  Cum  îl  aducem  pe  cel  din  urmă  la  târg  este  deja  o  întrebare  care  nu  ține  doar  de  edituri,  ea  aproape  că  invocă  un  anumit  contract  social  în  sfera  culturii.“  De  ziua  limbii  române,  iau  altă  carte  din  biblioteca  mea  de  la  Paris  și  subliniez  cu  roșu  acest  poem  de  la  pagina  13:  „copilul  nostru/  împarte  cărțile  casei/  în  «română»  și  «rusă»/  și  copertele  noastre/  ca  două  oști/  stau  deoparte/  și  de  alta/  a  drumului/  pe  care  îl  trecem/  prin  marea  roșie  a  vieții.”  (Maria  Pilchin,  Poeme  pentru  Ivan  Gogh,  Paralela  45,  2015.)

(„Adevărul”,  31  august 2018)

Cristina HERMEZIU

Setting

Layout

reset default