De la dialectica stilului la Hyperionice sau Eminescu din nou sub lupa critică a lui Theodor Codreanu

Share

odreaEditura ieșeană „Junimea” și-a îmbogățit și în acest an colecția „Eminesciana” cu o lucrare deosebită, Hyperionice, semnată de eminescologul de reală vocație și ales curaj Theodor Codreanu, autor al unei serii întregi de scrieri despre Mihai Eminescu. între Eminescu Dialectica stilului (l984) și Hyperionice (20l9), timp de 35 de ani, criticul a semnat o serie de lucrări menite a face și mai solid monumentul la care și-au adus contribuții importante cei care s-au aplecat cu migală și bună intenție asupra vieții și activității creatoare a Luceafărului.

Volumul Hyperionice cuprinde (după mărturisirea autorului) „texte apărute în diverse publicații […] ca și „câteva eseuri care nu se referă strict la Eminescu, având punct de plecare opere ale unor personalități precum Mircea Eliade, Robert D. Kaplan, Ioan Lupaș, Ștefan Afloroaei sau Mircea Platon”.

Arheul eminescian, sanctuarul limbii române, setea de perfecțiune, genialitatea științifică și jurnalistică eminesciană, canonicitatea lui Eminescu, fondul ontologic eminescian, teoria eminesciană a golului etnic românesc, doctrina economică eminesciană, universalitatea și actualitatea operei eminesciene, complexitatea romantismului eminescian, europenismul lui Eminescu, patriotismul sănătos al Poetului, punerea la punct a detractorilor, gândirea cosmogonică eminesciană (temă a Congresului Eminescologilor de la Chișinău din acest an, n.n.), dosarul medical eminescian, mitul Eminescu, dacismul eminescian, Eminescu și diaspora, Eminescu și Biserica Ortodoxă („maica Neamului Românesc”) sunt cele mai relevante aspecte abordate de Theodor Codreanu în textele prezente în carte. Ne vom referi în cele ce urmează doar la câteva dintre ele.

Ghidându-se parcă după afirmația biblică „la început a fost cuvântul”, autorul cărții așază în poziție inițială articolul „Limba ca taină a ființei”, deschizând astfel seria care și-au adus contribuții importante cei care pertinentelor observații codreniene asupra fenomenului Eminescu, observații ce debutează cu cele ce fee trimitere la raporturile Poetului cu limba română.

Făcând ample referiri la Jurnalul de idei al lui Anton Dumitriu, dar și la Amita Bhose, Svetlana Paleologu-Matta și Constantin Amăriutei (art. „Ceva despre filozofarea eminesciană”), autorul pune în lumină relația lui Eminescu cu filozofia indiană, faptul că Poetul „e printre cei dintâi din Europa care s-au opus «antitezei monstruoase» dintre știință și religie”, dar și ideea că „Eminescu se considera filosof creștin”.

O extrem de amplă și interesantă divagație face Theodor Codreanu pe marginea conceptului de arheu, concluzionând că „marea descoperire a lui Eminescu este că arheul, ca adevăr («singura realitate pe lume»), se ascunde în poveste” (art. „Poezia ca «poveste» a armoniei).

Pentru a-și argumenta considerațiile pe marginea conceptului de canon literar românesc, al cărui „centru iradiant” este Eminescu, autorul cărții își ia ca temeinice ajutoare pe criticul american Harold Bloom (cel care-l așază pe William Shakespeare în centrul canonului literar occidental) și, bineînțeles, pe Titu Maiorescu, cel căruia îi recunoaște meritul de a fi fost primul care a văzut în Eminescu un poet de geniu.

Tema canonului literar îi prilejuiește eminentului eminescolog punerea la punct a celor care s-au străduit din răsputeri după l989 să demitizeze „centralitatea canonică a lui Eminescu” și, în primul rând, a „mutanților culturali care își fac un titlu de glorie atacându-l pe Eminescu”.

Preocupările științifice ale Poetului (abordate și mai amplu în dialogul Mihai Cimpoi – Theodor Codreanu din ultimul capitol al cărții) sunt relevate mai întâi în articolul ce poartă titlul „între fizică și poezie”, unde se precizează că Eminescu a intuit fenomene și noțiuni de fizică cuantică anterior celor care le-au consacrat.

Relația lui Eminescu cu Biserica Ortodoxă este tratată în articolul intitulat „Eminescu și patriarhul Marii Uniri”, concluzia autorului fiind aceea că „istoria modernă a Bisericii Ortodoxe Române a fost marcată de fondul ontologic eminescian”.

O interesantă paralelă între situația din Țările Române și Portugalia, ca „două latinități periferiale”, supuse nevoii de sincronism cu Europa vestică, avansată economic și civilizațional, și silite a importa „forme fără fond”, face autorul acestei extrem de interesante cărți în materialul intitulat „Eminescianismul” lui Salazar. Faptul că nu numai Portugalia, dar, mai târziu, și Brazilia au avut parte de o însănătoșire economică pentru că s-au ghidat după idei eminesciene (preluate și perfecționate de specialiști în materie, precum Mihail Manoilescu) dovedește genialitatea eminesciană și în acest domeniu, conchide Th. Codreanu.

Punând pe același plan memoriile lui Vintilă Horia cu cele ale lui Nicolae Steinhardt și Mircea Eliade și cu „convorbirile” lui Theodor Cazaban (în articolul intitulat „În viziunea lui Vintilă Horia”), Th. Codreanu consideră cartea acestuia, Memoriile unui fost Săgetător, una dintre marile cărți ale exilului românesc, exil pentru care Eminescu a rămas un reper existențial de necontestat.

O amplă și pertinentă analiză a fenomenului junimist și a celui privind modernizarea României din perspectivă junimistă, convorbiristă și, nu în ultimul rând, eminescianistă întreprinde criticul pe baza Corpus-ului de texte ilustrative din revista „Convorbiri literare” (autori: Mircea Platon și Liviu Papuc) și a cărții lui Mircea Platon Elitele și conștiința națională, în articolul intitulat „Eminescu nu era singur” (titlul capitolului-pilot, în viziunea lui Th. Codreanu). Și aceasta o face cu pertinente trimiteri la realitatea contemporană.

În articolul „Constantin Cubleșan: repere hyperionice” se acreditează ideea (solid susținută argumentativ) că acest critic este „cel mai productiv eminescolog”. „Aproape nimic din ce s-a publicat despre Eminescu, în ultimele trei decenii, n-a scăpat ochiului supraveghetor al lui Constantin Cubleșan”, ne spune Theodor Codreanu, menționând faptul că, după l989, „s-au scris mai multe cărți despre fenomenul eminescian decât în toată istoria eminescologiei interbelice și din perioada comunistă, ca reacție

Vasile Fluturel

Setting

Layout

reset default