Dan Tomozei, Diplomaţia Panda

Share

tomozei-da-diplomatia-panda-2După ce între 1992-201 a fost jurnalist în România, scriind în presa locală dar şi naţională, din octombrie 2010 este „expert al secţiei române a Radio China Internaţional). În ultimul timp a publicat câteva volume despre/ legate de China: Descoperind China – Beijing, 2012, Dialoguri la Beijing, 2013 – o selecţie de interviuri, şi, acum, acesta apărut la Iaşi.

Lectura cărţii (deschisă de câteva cuvinte de început, în afară de cel al ambasadorului Viorel Isticioaia-Budura, semnate de Wu Min, şef secţie de limba română Radio China Internaţional, Emil David, şi, în final, de către autor), cu subtitlul Despre România, China şi Republica Moldova, 2011-2014 (de altfel, pe aceste trei secţiuni sunt grupate şi textele selectate, care poartă amprenta evenimentelor care le-au inspirat, la data respectivă, şi a felului în care le-a văzut autorul, în conexiune cu China, cu ţara noastră dar şi contextul internaţional) mi-a provocat sentimente amestecate.

Scrie autorul în paginile de început: „departe de patrie fiind, am descoperit că una dintre cele mai dificile situaţii în care te poţi afla, dincolo de dorul de casă” este aceea în care vezi lucrurile cu alţi ochii, şi, în situaţia sa, de jurnalist pentru radio China Internaţional, locuind în acea ţară o vreme bună, „eşti nevoit să îţi critici ţara, urmare a politicilor guvernamentale sau prezidenţiale”. Am avut aceeaşi senzaţie de multe ori când am călătorit departe de ţară. Cu cât mai departe eram, cu atât parcă lucrurile se vedeau mai nuanţat, chiar altfel.

În Cu cine şi ce comunică România? (datat 18 februarie 2013), citim: „privit de departe, spaţiul românesc poate fi identificat fără prea multă emoţie drept unul lipsit de coerenţă, în care anevoie ajungi să cunoşti linia oficială a statului”. Şi, de multe ori, discutând cu jurnalişti, scriitori, afacerişti, oameni de tot felul am avut parte cam de aceleaşi întrebări despre care vorbeşte în unele texte şi Dan Tomozei – în esenţă cum facem de stricăm, în loc să perpetuăm relaţiile bune ori nu construim altele noi, impresia pe care o lăsau reacţiile/ felul de a face afaceri/ de a crea legături a României, prin reprezentanţii săi, fiind una deloc eficientă, chiar percepută drept fără cap/ haotică, dacă nu de-a dreptul stupidă. Şi în politica noastră şi în opinia publică – motivele sunt multe, cu nuanţe de tot felul – superficialitatea şi clişeul de multe ori fac ravagii. În cazul de faţă, scrie autorul, „cât timp în preocuparea de a înţelege China şi Asia sunt aplicate şabloane şi modele socio-economice înrădăcinate […], eroarea e singura situaţie posibilă”.

Lectura acestor pagini, cu teme diverse (de la aspecte care ţin de „politica” internaţională a României, atâta câtă şi cum este ea, la faptul că ţara/ politicienii noştri au fost şi sunt de multe ori „şantajabili”, şi între ei, şi de către cei „din afară”, pentru varii „interese” – Republica şantajabilă România, reacţii marcate de „subiectivism şi parţialitate” la adresa României – cazul doamnei Reding şi ale atâtor altora, situaţia românilor din Covasna, umiliţi la ei acasă, lipsa de reacţie/ reacţii aiurea ale politicienilor – Apăraţi dreptul tinerilor români la onoare, cum se văd România/ literatura noastră din China, cum sunt relaţiile Republicii Moldova cu China ş.a.), scrise de un jurnalist conectat la actualitatea relaţiilor româno-chineze (care par să fi pornit pe un drum mai bun, rămâne de văzut ce va ieşi), dar şi la realitatea europeană/ din spaţiul românesc (România şi Republica Moldova) sunt o sursă de informare, şi pot constitui o lectură interesantă.

Marius Chelaru

(„Convorbiri literare”, nr. 8, august 2016)

 

Setting

Layout

reset default