,

„Croitorul” de povești

Share

După volumele Despre ființă, Editura Crater, 1998 (eseu), Guvernământul General al Genezei, Editura Cartea Românească, 2003 (roman) și Pașaport pentru zile de ceremonie, Editura Brumar, 2012 (poezie), lui Cristian George Brebenel îi apare, în 2019, volumul de proză scurtă Mărturisirea și alte povestiri.

Cartea cuprinde douăsprezece povestiri ce stau în mare măsură sub semnul fantasticului și miraculosului, acestea având ca punct comun încercarea de a parcurge un labirint spiritual, în care protagoniștii povestirilor se afundă cu bună știință căutând răspunsuri la întrebări și încercând să deslușească fenomene ce depășesc puterea lor de înțelegere.

Astfel, călătorul din prima povestire, Cărarea, pășește pe o cărare „ieșită din timp”, o cărare aridă cu iarbă tăioasă ce îi pătrunde „printre degete și crăpăturile picioarelor”, ce sfâșie până la purificare, până la deschiderea simțurilor. Călătorul simte acum „dincolo de ceea ce se poate pipăi, spirite tăcute ieșind din stele și din pământ”. Călătoria se termină cu întoarcerea la matcă după lungi căutări și peregrinări, cu imaginea copilului pe care îl zărește săpând mormântul unui trup îmbătrânit.

În Croitorul, Adam Rainer, un tânăr pitic din Graz căruia i se prezisese că își va găsi norocul în cele din urmă, este vizitat, într-o noapte ploioasă, de Ibrahim Croitorul, „un bărbat masiv, greoi și uriaș chiar. (…) Capul, care se pierdea în umbra deasă aruncată de arcadă, apăru mon­struos, îndesat într-un bicorn na­poleonian vechi, imens, de sub borul căruia, cu tot întunericul, impuneau doi ochi lucitori de animal nocturn.” Întâlnirea aceasta îi va schimba viața lui Adam. Ibrahim Croitorul îi dă în păstrare o vestă pentru care se va întoarce peste 10 ani. După plecarea lui Ibrahim, încep fră­mântările pentru Adam care crește, se îmbogățește nesperat și uzează cât poate de puterea vestei, însă când se apropie cei zece ani, hotărăște să fugă și să nu o returneze, lucru care îl va înfuria pe Ibrahim. Dorind să îl pedepsească, acesta îi va da un ceas din aur ce face ca timpul să treacă cu repeziciune.

Alte două povestiri, Misiunea lui Niarhos și Mărturisirea, pe lângă un mesaj religios, prezin­tă cruzimea. Memorabilă este scena în care Niarhos, ce își spunea preot al Evangheliilor este găsit într-o dimineață cu gâtul tăiat alături de pescarul Liptos care îi împărtășise soarta: „Dimineața Niarhos și Liptos pescarul aveau gâturile tăiate. Din trupul smochinit al grecului cursese sânge puțin. Mâna-i încremenise strângând peșchirul nepătat încă. Sub el n-au găsit Scripturile. Le știuse pe de rost. Era un mic chivot de argint în chip de templu umplut cu șuvițe de păr și cenușă. Pescarul murise greu strângând în mână toiagul de corn al lui Niarhos.”

O trăsătură aparte a prozei lui Cristian George Brebenel o reprezintă felul în care acesta reușește să contureze personaje complexe și situații-limită care îmbină reminiscențe ale discursului mitic și religios, ușor de identificat într-o arhaicitate bine definită, suprapus unuia specific realității moderne.

Elena BĂLĂȘANU

(„Mozaicul”, nr. 3, 2020)

Setting

Layout

reset default