Convorbiri LiterareConvorbiri LiterareConvorbiri Literare

Share

Acum, Dumitru Vacariu editează acest volum de poezie pe care l-as asemui cu un tablou al vietii, o călătorie de suflet pe meleaguri de vers. Culorile sînt religia, credintă, legătura cu/ căutarea Domnului, copilăria, amintirile, nostalgia, apăsarea curgerii timpului, cu tot corolarul, suferintele, iubirile, chemările, chinurile, pierderile, bucuriile, plăcerea de a vedea lumea cu frumusetile ei (prin strofe ca: „De pe culmi coboară împodobite/ miresele zorilor/ să culeagă flori albe si roze/ din visele copiilor”) s.a. Dar si ale împlinirii si sperantelor, chiar dacă unele sînt „ucise de amurg”, acum, cînd pe apele lacului vietii lui Dumitru Vacariu „pluteste cea de a optzecea lebădă”. De la frumusetea, puritatea copilăriei, trăită întru Domnul („Îti mai amintesti de copilăria noastră, Iisuse?/ Cît de frumos ne jucam împreună si cît de cinstit credeam unul în altul!”) la urcusul pe dealul vietii, pînă la răscruci în care căutarea pare în gol („Acum zadarnic încerc să te mai caut, Iisuse,,,/ Unde te-ai ascuns?”) si relele, suferintele provocate de om de mult, dinainte de dinainte, persistă („Tortionarii tăi si ai mei/ stiu ce fac, Iisuse,/ încă de dinainte ca Adam si Eva/ să guste din pomul oprit”).

Un volum care poate fi privit si ca o mărturisire, o oglindire a vietii autorului, scris într-un registru al sensibilitătii, nostalgiei si sperantei, poate si apăsării sufletesti, dar mai ales iubirii si credintei.

Setting

Layout

reset default