“Dialoguri Televizate (Depre cărți și nu numai …)” de Cezar Ivănescu și Lucian Vasiliu – coordonator ediţie: Alfredina Iacobitz“Dialoguri Televizate (Depre cărți și nu numai …)” de Cezar Ivănescu și Lucian Vasiliu – coordonator ediţie: Alfredina Iacobitz“Dialoguri Televizate (Depre cărți și nu numai …)” de Cezar Ivănescu și Lucian Vasiliu – coordonator ediţie: Alfredina Iacobitz

Share

La cumpăna anilor, Editura Junimea a publicat o elegantă carte de „dialoguri televizate”, găzduite de TVR Iaşi în perioada 20 septembrie 2006-16 mai 2007. Protagonişti: poeţii Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu. Transpus în litera tiparită, serialul în 22 episoade se citeşte dintr-o răsuflare, textele, cu oralitatea lor bine temperată, fiind, aşa-zicând, potenţate ideatic, artistic şi imagistic de rafinatele ilustraţii ale graficianului Vasilian Doboş şi de albumul foto alcătuit de Corneliu Grigoriu, cuprinzând 72 de fotografii din colecţia Muzeului Literaturii Române din Iaşi, cu sediul central la faimoasa Casă Vasile Pogor, Casa „Junimii”, precum şi din alte două colecţii, acestea particulare: Lucian Vasiliu şi Daniel Sandu, operator la postul ieşean al Televiziunii publice. Albumul, un foarte preţios corpus documentar de istorie literară în imagini, ocupă un sfert din numărul de pagini ale cărţii.

Lucian Vasiliu este cel care pune în discuţie tema fiecărei întâlniri, asumându-şi rolul de amfitrion cu tot ce implică acesta. Ca şi interlocutorul său, el contextualizează, evocă şi face, după caz, trimiteri relevante la cele mai semnificative fapte, evenimente din istoria culturii vechi, moderne şi contemporane. Dar este şi responsabil cu ceea ce-aş numi contrapunctul, atât de necesar în convorbirile cu Cezar Ivănescu, un temperament, cum bine ştim, mai tumultuos şi un spirit eminamente polemic, un debateur redutabil şi incomod, care, ce-i drept, conferea, conferă întotdeauna dezbaterii ritm şi o notă de dramatism în sens larg. Între altele, acest mare poet, cu o conştiinţă tragică, nu era dispus să facă nici o concesie, cu atât mai puţin una de conjunctură – Uniunea Europeană, globalizare, corectitudinea politică etc., adică toate clişeele din mentalul actual şi din noul limbaj, de rumeguş, în care ne înecam până la sufocare – ori de câte ori „în chestie” survenea problema valorilor şi a miturilor noastre întemeietoare şi catalizatoare, unul dintre ele fiind, desigur, Eminescu. Apropo, mi-aş permite aici nu o paranteză, fiindcă opinii şi confesiuni precum cea pe care o voi cita nu se pun în paranteză; o reproduc mai degrabă ca o tuşă la portretul lui Cezar Ivănescu, una dintre cele mai puternice personalităţi ale literaturii române postbelice, comparabilă, şi din acest punct de vedere, cu Ileana Mălăncioiu. În cuvântul, de fapt un microeseu, cum sunt şi intervenţiile sale din cartea ce formează obiectul acestor însemnări, rostit la Botoşani, în anul 2000, când i s-a decernat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Cezar Ivănescu făcea o tulburătoare mărturisire: „Eram revoltat într-o vreme că sunt detractori ai lui Eminescu care totuşi fiinţează în cultura românească, unii au luat şi acest premiu naţional de poezie. Acum, însă, într-o stare de sănătate spirituală, spun: mi se pare firesc… Eminescu îşi pierde pe drum şi admiratorii, şi detractorii, adică este atât de mare, încât nu doar noi, ca persoane particulare şi presupuşi artişti, ne valorizăm prin el, ci chiar toată fiinţa românească, în general; prin Eminescu ne măsurăm nulitatea, nemernicia, valoarea…” După şase ani, într-una din conversaţiile televizate şi editate acum în cartea recent apărută, Cezar Ivănescu releva o trăsătură poate mai puţin vizibilă a celui care a fost şi prim-redactor la organul conservator „Timpul”, observând cu fineţe că Eminescu este „primul caz de dizidenţă, de mare dizident printre scriitorii români. În ce sens?”– se întreba poetul „Câmpiei Baadului”. În acela că Eminescu se deosebea întotdeauna de circumstanţele în care trăia. Inclusiv de cercul Junimii, ceea ce nu înseamnă că îl putem disocia de Junimea şi de Maiorescu. El „avea ceva în plus şi faţă de conservatori”, luând mereu distanţă, până când „cercul strâmt din jurul lui s-a strâns foarte tare” şi Eminescu „a devenit indezirabil”. Mai mult, cercul „l-a sufocat şi, în ultimă instanţă, l-a distrus”. Oricât de discutabilă, şi poate tocmai fiindcă-i discutabilă, ideea se impune atenţiei şi meditaţiei.
Remarcabila este diversitatea subiectelor abordate de Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu în conversaţiile lor televizate. Cu rigoare, inteligenţă şi fler publicistic, cei doi discută vădind aceeaşi aplicaţie, pentru a da doar câteva exemple, despre o carte fundamentală privind istoria Iaşului, a lui N.A. Bogdan, reeditată anastatic după o sută de ani de la prima apariţie; deopotrivă despre Mircea Eliade şi Neculai Popa din Târpeştii Neamţului, personaj-spectacol, cum bine îl caracterizează Lucian Vasiliu, din nobila familie spirituală a lui Creangă; despre poetul şi omul B. Fundoianu ori cutare serie sau proiect editorial; despre prezentele ieşene la Paris în Anul Francofoniei ori jurnalul inedit al lui Sadoveanu, despre Caragiale la Berlin sau „Dicţionarul biografic al literaturii române” al lui Aurel Sasu etc.

Una dintre convorbiri are ca temă impozanta monografie „Podgoria Cotnari”, aparută la Editura Academiei şi datorată unui colectiv de reputaţi specialişti de la Universitatea de Ştiinţe Agricole „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, în frunte cu marele savant oenolog Valeriu D.Cotea. „E o mare lecţie de civilizaţie şi de morală această carte pentru românii care sunt învăţaţi să-şi vadă istoria numai dintr-un anumit unghi, uniformizator şi prost înţeles” – apreciază Cezar Ivănescu, subliniind dimensiunea profund culturală, chiar literară a monografiei care are şi un capitol intitulat „Rezonanţe istorice şi culturale”. Faimosul vin de Cotnari – reaminteşte cu reţinută, dar vădită şi firească mândrie Lucian Vasiliu – a fost gustat şi de Petru cel Mare când ţarul a vizitat capitala Moldovei, la invitaţia lui Dimitrie Cantemir. Mândrie ce mi se pare firească pentru că Petru I este cel mai ilustru personaj istoric care ne-a călcat vreodată – din fericire, paşnic – pământul, evenimentul producându-se, ca atâtea altele, cruciale, memorabile, la Iaşi. Dacă ar fi să-l credem pe Arnold Toynbee, şi nu avem motive să nu-i acordăm credit unui istoric şi filosof al istoriei de anvergura sa, istoria arată aşa cum au făcut-o Iulius Cezar, Petru cel Mare şi Napoleon Bonaparte. Şi, atunci, cum să nu fii mândru că ţi-a fost oaspete unul dintre aceşti trei titani?! Lucian Vasiliu rememorează şi ceea ce spunea Sadoveanu, cu verbul sau de o neasemuită forţă de evocare, care îţi transmite un sentiment al întinderii milenare, despre vinul de Cotnari: „Acest vin armaş e băutura Domniei Sale, Mariei Sale Domnul Moldovei… Ca orice lucru scump, nu se potriveşte destrăbălării. Dramul lui trebuie să îndeplinească puterile minţii şi virtutea trupului. De o mie de ani, necăjiţii acestui pământ au nevoie de o asemenea doftorie dumnezeiască şi, iată, Domnul Dumnezeu le-a dat-o ca să biruiască această amară viaţă înflorind-o o clipă cu un vis şi cu o nădejde…”

Simplificând fatalmente, aş putea afirma că personajele-sumă, tutelare, ale acestui incitant serial de dialoguri sunt Iaşul, Eminescu şi Moldova cu fabuloasa-i spiritualitate şi cu binecuvântatul ei Nord pe care Cezar Ivănescu îl consideră Tibetul românilor.
„Cezar Ivănescu şi Lucian Vasiliu. Dialoguri televizate (despre cărţi şi nu numai…)” –  titlul complet al volumului prefaţat de criticul Ioan Holban – este una dintre cele mai interesante cărţi de publicistică culturală apărute la noi în ultima vreme. Meritul aparţine în egală măsură colegilor de la TVR Iaşi: regretata Vanda Condurache şi Alfedrina Iacobitz, Vasile Arhire, directorul postului, un consecvent şi eficient iniţiator şi coordonator de proiecte culturale la Televiziunea publică ieşeană.

Conchizând, sunt tentat să parafrazez un titlu definitoriu, emblematic, din opera poetică a lui Cezar Ivănescu – „Jeu d’Amour” – şi să caracterizez această admirabilă carte cu sintagma „Jeu d’Esprit”.

(Constantin Coroiu, „Cultura” nr. 4/ 7 februarie 2013)

Setting

Layout

reset default