Cassian Maria Spiridon, „Eminescu, ziarist politic”

Share

Gazetăria eminesciană a stat mereu în atenția lui Cassian Maria Spiridon, el însuși un publicist polemic de luat în seamă în abordarea chestiunilor stringente din perimetrul realităților cultural-politice ale actualității românești. Evident, gazetarul îl dublează pe poet (unul din cei reprezentativi ai generației sale) și tocmai această relație privitoare la afinitățile celor doi sunt evidente. Astfel, în 2008 a realizat o ediție masivă din publicistica politică a lui Mihai Eminescu (peste 1 600 pagini), organizată pe criterii tematice, demonstrând tocmai ponderea abordărilor politice, prioritare în întreaga operă publicistică a gazetarului de la „Timpul” (Mihai Eminescu, Opera politică, Ed. Timpul, Iași. Ediție alcătuită și îngrijită de Cassian Maria Spiridon). Începând din 2010 a semnat curent în paginile revistei „Convorbiri literare” (pe care o conduce) un serial consacrat gazetăriei eminesciene, într-o atentă și profundă investigație analitică a articolelor acestuia, urmărind, de asemenea tematic, angajamentul politic al acestuia, încă de la primele articole publicate în „Federațiunea” budapestană și până la ultimele intervenții în paginile ziarul conservator „Timpul”, din București. La drept vorbind, primul eseu, ce are în vedere modul în care Eminescu abordează chestiunile legate de cultura și națiunea română, datează din 2007 și deschide acum paginile volumului intitulat programatic Eminescu, ziarist politic (Ed. Junimea, Iași, 2018), denunțând, prin asumare, unghiul de abordare analitică a gazetăriei practicate de Eminescu: „Atât cultura cât și civilizația sunt filtrate în publicistica eminesciană prin sita deasă a raționalității, a influenței pe care le pot avea cele două prin adaptarea de-a gata de la alte popoare, fără o asimilare în substanță a acestora și în lipsa adecvării la condițiile socioculturale și istorice ale momentului”.

Metodic și mereu atent la nuanțe, exegetul parcurge întreaga publicistică eminesciană, punând în evidență (cu sarcasm) actualitatea acesteia, iată, după mai bine de un secol și jumătate: „Actualitatea observațiilor publicistului de la «Timpul» nu sunt un merit al poetului, ci o tristă dovadă a neîmplinirii noastre”, aducând în sprijin comentariul dintr-un articol, din 1882, referitor la nevoia stimulării economiei proprii, de parcă s-ar exprima asupra stării de fapt a acesteia în zilele noastre: „Producția națională nu se poate menține, nici naște chiar, fără măsuri protecționiste. O dovadă despre aceasta ne-o dau toate statele. Anglia și America, Franța și Germania, Rusia, Austria, toate au protejat industria lor pentru a o avea, l-au crescut pe copil cu cheltuială și, după ce a devenit bărbat, i-au dat voie să se ia la trântă cu toată lumea. Și copilul industriei naționale trebuie crescut întâi, ferit de lupta cu industria barbară a străinătății și abia când se va împuternici și va ajunge egal în tărie îl putem lăsa să concureze sub regimul libertății comerțului”.

Cum puțini alții, care s-au ocupat de gazetăria lui Eminescu, Cassian Maria Spiridon își ordonează investigația în așa fel încât dezvoltând ideile extrase din toate abordările tematice ale publicistului de odinioară, să pună în evidență rezonanța acestora în actualitatea noastră imediată. „Poetul – spune domnia sa – în cuprinzătoarea și întinsa sa publicistică, una critică, mereu polemică, luptă împotriva incompetenței, a celor necalifi cați cocoțați în fruntea unor instituții ce impun o maximă expertiză. Nu se pronunță în contra instituțiilor și a administrației în genere, ci a lipsei de califi care corespunzătoare a celor care le păstoresc. Consideră sistemul vinovat în ansamblu, prim promovarea intereselor personale și de partid, în refuzul aplicării principiului competenței. Și, cu îndreptățire cere schimbarea sistemului. Cerință, după cum constatăm, mereu actuală”. Dar, ține să precizeze, cu aviz celor care extrag mereu din context, fraze și pasaje întregi, fără a avea în vedere momentul în care gazetarul își formula și își susținea ideile politice în gazetăria sa („comparabil cu intervalul de timp în care a fost scrisă”).

Pentru a concluziona la un moment dat: „Multe și cutremurătoare sunt adevărurile afirmate de Mihai Eminescu în publicistica sa, adevăruri de o actualitate mai mult decât îngrijorătoare. Turpitudinea, corupția, felonia, politicianismul, demagogia și celelalte păcate politice și administrative se manifestă cu aceeași lipsă de moralitate și la un veac și jumătate după ce condeiul marelui poet a încetat să-și mai spună durerea”. În acest sens sunt urmările opiniile și atitudinea gazetarului, exprimate în toate împrejurările esențiale ale istoriei momentului și în toate problemele de fond ale dezvoltării/evoluției societății. Așa în problema politicii guvernamentale („Dacă noi combatem pe roșii ca partid de guvernământ – scria la 15 iulie 1880, în ziarul „Timpul” – știm de ce o facem. Înainte de toate le lipsește orice seriozitate morală pentru a putea duce pe umeri responsabilitatea unor momente periculoase din viața statului. Sunt frivoli, ușurei de minte și nu se sfiesc de-a scarifica orice interes național fi e popularității, fi e celui mai îngust interes de partid, fi e chiar unui interes individual /…/ Tot cu atâta frivolitate se votează legile și bugetele, tot cu acel zâmbet, atât de corupt încât seamănă a inocență copilărească /…/ chemați a controla afacerile publice, nu fac decât votează totul en bloc, de aceea admit atât de lesne tirania șefi lor lor”), în chestiunea monarhiei constituționale („Cere imperios din partea Coroanei, în temeiul prerogativelor Constituției, care sunt nu doar drepturi ci și îndatorii, aplicarea riguroasă a unui control prin care să se împiedice desfrânarea cu care un întreg partid vitreg își bate joc de toate interesele țării”), în problemele economice, în cele referitoare la religie („Dacă cei de la «Gândirea» ar fi fost mai puțin preocupați în a-l metamorfoza pe Eminescu într-o variantă autohtonă a lui Ioan al Crucii /poetul mistic spaniol/, ar fi găsit un univers religios întru totul articulat în cuprinzătoarea lui publicistică. E adevărat, aceste pagini nu le-ar fi sprijinit încercările de a-l impune drept poet religios”. În acest sens citează dintr-un articol publicat în mai 1883: „Popor ortodox în puterea cuvântului, noi nu voim să știm nici de cezarismul, în care biserica nu are nici o importanță în viața politică, nici de cezaro-papismul muscălesc. Avem doi cap, unul lumesc, altul bisericesc; firește independent, nici unul slugă celuilalt, și ordinea publică a țării noastre ar fi amenințată când acești capi ar începe a se combate unul pe altul”), în chestiunea învățământului, a politicii parlamentare, a muncii după ideile socialiste ș.a., iar mai presus de toate istoria națională cu dramaticele, tragicele destine ale românilor din provinciile aflate sub dominația altor imperii – Transilvania („Situația românilor din Transilvania este o permanență a publicisticii eminesciene, o datorie de la care nu abdică, în pofida atacurilor și malversațiunilor, a minciunilor proliferate de dualismul austro-ungar. Nimic ce vine în contra unității de limbă, religie și tradiție nu-i este indiferent”), Bucovina și Basarabia, Dobrogea nu mai puțin. Demersul investigației lui Cassian Maria Spiridon în publicistica eminesciană, direcționată puternic pe aspectul angajamentului politic al acesteia, este una tranșant polemică, făcând dovada modului în care trebuie înțeleasă poziția conservatoare a gazetarului de la „Timpul” în momentul tranziției României spre o democrație modernă. Exegetul – chiar dacă indirect – arată celor care îl consideră, evident nefondat, naționalist și antisemit că fac o exegetică tendențioasă: („După consultarea unei statistici privind natalitatea din orașul Iași, pe 1880 – gazetarul transcrie următoarele: «s-au născut creștini 1165; izraeliți 1488; au murit creștini 1676, izraeliți 1059; avem dar la creștini un minus de 511 iar la izraeliți un plus de 429 indivizi /…/ Fără îndoială că regatul bizantino-iudaic C. A. Rosetti – Herșcu Goldner poate să aibă un mare viitor la gurile Dunării, dar acel viitor nu este al poporului românesc. Politica de concesii, înstrăinare, răscumpărări și datorii își arată roadele în cifre statistice ce nu au pereche în nici o țară din lume”). Prin totul, analiza textuală, în perspectiva istorică, a publicisticii eminesciene este exemplară ca mod de receptare și interpretare azi a unei activități politice de o indubitabilă competență și intransigență națională. Cassian Maria Spiridon nu este astfel curajos azi, ci obiectiv și demn, deopotrivă.

 

Constantin Cubleșan

[„Scrisul românesc”, nr. 4 (176), aprilie 2018]

Setting

Layout

reset default