Carmen Mihalache, Teatru la filtru

Share

Nu ştiu dacă lumea aceasta condusă prin mass-media se zbate iremediabil într-un derizoriu lamentabil, devenind un teatru ieftin, însă trăiesc cu sentimentul că superficialitatea a fost ridicată la rang de normă. Se scrie cel mai adesea din dorinţa unui „meritat” loc în categoria bestseller, „noile arte” sunt împinse cât mai la vedere, se organizează proiecte peste proiecte, „documentaţii” stufoase care amintesc de labirinturile lui Kafka; mai mult, omul însuşi pare o mască între altele, se identifică cu un număr, îşi pierde reperele, dar probează o fericire „la minut”. E mulţumit pentru că i se oferă această falsă impresie, actant într-o commedia dell’arte rescrisă după canoanele veacului în care trăim. Adevărata cultură devine din ce în ce mai mult apanajul specialiştilor (să fi fost vreodată altfel?) Da, lumea teatralizează fără discernământ, ştirea de senzaţie face legea. Cât de amar (de ce nu, profetic?) sună, mai ales acum, „Glossa” eminesciană!

Pentru unii dintre noi însă, teatrul, în accepţia firească, ne dă şansa de a trăi multidimensional, de a călători printre varii mentalităţi, de a ne bucura în faţa frumosului, poate paradoxal – de a ne regăsi în tot acest tumult existenţial semnalat anterior. Evident, teatrul reflectă până la urmă şi viaţa din cetate. Urmărindu-i formele, temele, punctele de interes, ne recompunem în fapt un firesc al imaginii dintâi, ajungând la esenţe. Dată fiind amploarea acestui act de comunicare, consider că o receptare corectă a mesajului artistic trebuie să presupună un public competent, crescut „în teatru” şi care să ţină cont de judecăţile de valoare ale unor critici consacraţi. Receptarea spectacolelor contemporane (şi nu numai!) poate fi uneori dificilă, şi asta întrucât teatrul contemporan se află în căutarea unui nou centru al semnificării. Interdisciplinaritatea pe care o presupune, modalităţile de expresie ce sunt continuu updatate au nevoie de una sau mai multe „direcţii”. Iar acestea iau contur cel mai adesea în cadrul unor colocvii cu iz universitar. Astfel, informaţia nu trece către publicul larg. Pe de altă parte, constatăm că sunt puţine editurile care mai creditează critica de teatru. Graţie Editurii „Junimea”, toamna lui 2017 mi-a prilejuit întâlnirea cu… excepţia, mai precis sub lupă mi-a stat ultimul volum semnat de Carmen Mihalache – „Teatru la filtru”. Aş da dintru început un verdict: „aşa da!”, discursul autoarei nu mizează pe teorii la modă, nu se pierde în construcţii ultramoderne cu chef de a de-construi ideea de spectacol. Critic de artă şi  (aplicat!) artă teatrală, mai mereu din mijlocul evenimentelor, Carmen Mihalache şi-a făcut din teatru un modus vivendi, aşa cum însăşi declară în câteva fragmente introductive: „…iubesc atât de mult teatrul, artă a clipei, artă vie, a comunicării directe, a emoţiei pe care o simţi într-o sală de spectacol şi o împărtăşeşti cu ceilalţi într-o experienţă comună. Merg la teatru din plăcere, recunosc, sunt hedonistă, caut bucuria. Iar când o găsesc, vreau să o transmit mai departe, să o împart cu mai mulţi oameni, să-i contaminez de iubirea mea pentru teatru, care mi-a împlinit şi mi-a colorat viaţa”. Această declaraţie de iubire îşi găseşte imediat corespondent în mobilitatea extraordinară a constatărilor şi opiniilor consemnate. Preluând din teatru esenţa realităţii, acel „mai-mult-decât-viaţa”, Carmen Mihalache se simte confortabil când susţine prin argumente solide ceea ce i se pare valoros. Formula jucăuşă din titlu, evident, aduce la un loc cel puţin două culoare de lectură: unul dedicat lectorului cu puţine cunoştinţe, dar care va înţelege perfect întreg edificiul graţie conciziei, coerenţei unui discurs ce nu s-a vrut mai deloc încărcat cu termeni pretenţioşi, de specialitate, şi un al doilea culoar, care deja îşi asumă o componentă axiologică, prin criteriile inter-aşezate şi comentate.

Revenind, mai întâi de toate Carmen Mihalache realizează munca sisifică a cronicarului care aduce la un loc selecţia articolelor (dedicate spectacolelor de teatru) publicate în ultimii zece ani. Din start, scopul declarat a fost acela de a se concentra asupra activităţii Teatrului „Bacovia”, aşezând astfel Bacăul încă o dată pe harta „teatrelor cu tradiţie”. Punctul maxim de interes al volumului echivalează cu o micro-istorie a „Galei recitalurilor dramatice”, adunând comentarii la cele unsprezece ediţii ce au avut loc din 2006, sub denumirea „Gala STAR One Man Show”. Chiar dacă de-a lungul timpului manifestarea avea să îşi schimbe titulatura, Carmen Mihalache face un serviciu „locului”, probând, argumentând continuitatea fenomenului. Amintind de faptul că iniţiatorii Galei au fost redactorii Revistei „Ateneu”, autoarea impune un ritm susţinut din şi printre premiere, pornind de la prima ediţie şi ajungând, pas cu pas, la cea de-a unsprezecea. Tehnica însemnărilor pare să fie simplă, dar reclamă acuitate, simţ practic şi desigur, o experienţă bogată. Având apetenţă deosebită (şi) pentru detaliu, aflat in situ, criticul de teatru nu îşi uită menirea: dincolo de prezentarea succintă a fiecărui spectacol, Carmen Mihalache punctează plusurile şi minusurile inerente. Dinspre prima ediţie punctăm în special prestaţia actorului craiovean Ilie Gheorghe, câştigător al Premiului de Excelenţă la Gala Star. Reţinem că încă de la reluarea Festivalului în noua formă, directorii teatrului băcăuan – Adrian Găzdaru şi Gabriel Duţu – şi-au dorit o formulă internaţională, la această primă ediţie fiind prezenţi treisprezece actori din România, Republica Moldova şi Franţa. Ulterior, numărul „ţărilor participante” se va mări simţitor… Încă de la această primă ediţie, Carmen Mihalache nu plăteşte niciun „tribut formal”, semnalând când o reuşită, când „un spectacol dezlânat şi agresiv interactiv”, ba! constatând că prestaţia unui Radu Gheorghe e mai degrabă „subţirică”, provocând un umor uşor îndoielnic. De altfel, consemnează şi singură neîmplinire majoră a ediţiei, legată de neparticiparea actorilor băcăuani la Gală (apariţia masivă a acestora se va întâmpla prin recitaluri în off, odată cu cea de a doua ediţie). Ei bine, fiecare ediţie este aşadar analizată, „cuantificată”, autoarea găsind însă şi prilej nimerit de a realiza explicit „o cuvenită lecţie de teatru”: este pusă în discuţie funcţia recitalului, relaţia de complementaritate dintre text şi disponibilităţile actorului ori ale regizorului. Completând la superlativ magia, Carmen Mihalache se opreşte şi asupra recitalurilor extraordinare – nume de referinţă pentru cultura română. Poate ar fi de folos să amintesc la rândul meu prezenţele în Bacău ale lui Marcel Iureş, Florin Piersic, Florin Piersic Jr., Virgil Ogăşanu, Coca Bloos, George Mihăiţă, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, Răzvan Vasile, Mihai Mălaimare, Oana Pellea, dar şi a ale Angelei Gheorghiu, Dan Grigore, Nicu Alinfantis, A.G. Weinberger, Johnny Răducanu etc.

În carte se mai regăsesc cronici la premierele Teatrului „Bacovia”. Câteva dintre acestea – au fost aduse în scena băcăuană texte de Garcia Lorca, Mircea M. Ionescu, Slawomir Mrozek, Ernesto Caballero, Teodor Mazilu, Viorel Savin, Hanoch Levin, Ibsen, Theo Herghelegiu, Tennessee Williams, Cehov, I.L.Caragiale, Moliere, F. Kafka, Schiller, etc. Să nu uităm! – odată cu „Teatru la filtru”, aveţi şi un ghid către o receptare avizată a fiecărui spectacol în parte. Am lăsat să se înţeleagă, mai mult, Carmen Mihalache face la scară redusă efortul unui maratonist, pentru că reuşeşte să ajungă la timp şi mai ales să scrie cu pricepere, păstrându-şi echidistanţa, şi despre alte evenimente de pe harta Teatrului, în special despre Zilele Teatrului „Mihai Eminescu” (Botoşani), Fest(in)Bulevard – Teatrul „Nottara”, Teatrul Tineretului (Piatra Neamţ), Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” (Iaşi) etc.

Aşadar, „Teatru la filtru” demonstrează capacităţile de orchestrator ale lui Carmen Mihalache, mânuind când impresionist, când cu argumente extrem de viabile, o realitate în oglindă a spectacolului teatral şi a legăturilor celor mai intime dintre acesta şi oraşul Bacău, loc ce îl găzduieşte: „Am mai spus-o, şi nu obosesc să o repet: un festival de teatru aduce un vânt de noutate, un aer proaspăt, o ieşire binefăcătoare din obişnuit, din ordinea comună a lucrurilor. De patru ani, de când s-a pornit la drum Gala Star, în Bacău domneşte, timp de o săptămână, teatrul. Cu întâmplările lui cu oameni, chipuri şi măşti, cât mai diverse, adunându-i laolaltă pe iubitorii acestei arte”.

Marius MANTA

(Revista „Ateneu”, Bacău, noiembrie-decembrie 2017)

Setting

Layout

reset default