Când Cehov îl strigă pe Shakespeare…

Share

Cu Marginalii lui Cehov, Călin Ciobotari pășea cu siguranță de învingător, fără trac ori falsă umilință, în ringul nărăviților cititori și interpreți ai dramaturgului rus. Se întâmpla în 2015, când tânărul teatrolog, dramaturg și poet scotea de sub povara unor prejudecăți critice personajele de plan secund din piesele lui Anton Pavlovici și cerceta cu meșteșug de hermeneut o lume neîndeajuns vizitată (cum se spune astăzi) de specialiști. Cărțile lui George Banu despre Cehov‑dramaturg – și nu numai – i‑au fost repere sigure în tipul acesta de exegeză, arhiinformată, riguros supravegheată în ordinea judecăților, impecabil scrisă, așezată la jumătatea drumului dintre partea discursului aplicat pe text și spectacolele mari, văzute și discutate în fibra lor originală.

Ultima carte a lui Călin Ciobotari, De la Shakespeare la Cehov. Hamlet în livada de vișini , fructifică inteligent câștigul de ingeniozitate – și talent – al primei cărți dedicate teatrului cehovian. De astă dată, autorul avansează o investigație de tip comparativist, riscantă, îndrăzneață, ingenios‑speculativă, uimitoare în multe puncte, care desferecă secvențe celebre din textele‑matcă și aruncă asupra lor lumini neașteptate. În general, comparativismul prin tehnica de lucru probată ,,este un teren amenințat de uscăciune în inventarierea de motive și situații comune ori asemănătoare, menită să ilustreze avantajele sursei de împrumuturi și mai puțin ingeniozitatea prinderii în noua țesătură”. În inferioritate numerică se arată studiile care să țină treze până la capăt atenția și curiozitatea cititorilor.

Când „obiectele” de cercetat, în raporturile lor intime, sunt cele două texte sacrosancte ale dramaturgiei universale, riscurile pe care și le asumă autorul cercetării cresc considerabil. Sunt destule trimiteri la Hamlet, frecventat de Cehov nu o dată, încă din adolescență, însă trimiterile de acest gen în scrierile cuminți se limitează la citările directe din Shakespeare în cuprinsul Livezii de vișini. Călin Ciobotari invocă efectul de Shakespeare în contemplarea Livezii lui Cehov, iar suprapunerea celor două piese vădește, pentru cercetător, urmele unor miraculoase întâlniri între doi creatori de geniu care au văzut (văd) lumea într‑un chip asemănător: „operele geniale se întâlnesc”, exclamă cu temei autorul cărții. Firește, pentru ca cercetarea să fie cercetare autentic comparativistă, este nevoie de rigoare, de atenție la fiece amănunt, căutându‑l pe cel revelator, purtător de sens. Aici, hermeneutul nu se putea lipsi de uneltele filologului: pentru a scruta textele în profunzimea lor, apelează la cele mai bune traduceri și la secvențele din originalul englez și rus, confruntate cu exegeza editorilor de prima mână. Convins de avantajele examenului spectacologic, așa cum fusese acesta pus la lucru în redactarea primei cărți, Călin Ciobotari a apelat la sprijinul reprezentațiilor. Dacă, prin forța lucrurilor, autorul cărții a văzut puține spectacole memorabile cu Hamlet și cu Livada, ele nu răsar în calea iubitorului de teatru după dorința acestuia; informația în materia de reprezentații văzute și‑a completat‑o apelând la înregistrări.

Nouă și pe deplin profitabilă este în noua carte partea de fantazare. Tânărului teatrolog îi sare în ajutor voluptatea interpretărilor de poet‑comentator, la marginea poeziei, brodând pe seama extratextelor („Ce‑ar fi dacă?”). De unde și suma de micropoeme, exerciții imaginative, din care regizori sensibili la noutate ar putea scoate scenarii de spectacole ingenioase. Dar discursurile riguros exegetic și poematic ar rămâne promisiuni fără finalizare, de n‑ar fi talentul care asigură textului o frazare armonioasă, atrăgătoare prin arta punerii alături a cuvintelor potrivite. Expresivitatea globală a textului se bizuie pe articularea sintagmelor în volute inspirate și convingătoare prin patosul rostirii. Mai an, comentând ultima carte a lui Alexa VisarionNostalgia valorii (Editura Ideea Europeană, București, 2018), Călin Ciobotari dădea o zicere memorabilă, care i se potrivește – mănușă – și Domniei sale: „Alexa Visarion este un excelent stilist. Degeaba ai idei formidabile, dacă nu deții un condei capabil să le exprime, relația lui Alexa Visarion cu limba română este una privilegiată. Scriitorul Alexa simte pulsul lăuntric al cuvintelor, simte ritmurile lor, știe exact ce epitete să folosească pentru a descrie concis, precis și plastic”. Călin Ciobotari reușește, pe terenul dedicat comparativismului, o performanță mai greu de atins: el împacă eseul cu exegeza de factură clasică, titlurile fiind grăitoare pentru gama de cuprindere a motivelor, situațiilor, personajelor vizate. Citez câteva. „Sleeping in may orchard. Livezile lui Shakespeare și Cehov; Nocturnul, somnul și absența lui; De la Gertrude la Liubov. Sentimentul inadecvării la real; Mănăstirile lui Shakespeare, mănăstirile lui Cehov, Vișini și cimitire; Flautul lui Hamlet, orchestra evreiască și sunetul de coardă care se rupe.”

Remarcabile, prin ascuțimea observațiilor și îndreptățirea lor, și originale în adevăratul înțeles al cuvântului sunt cele conținute în capitolul rezervat analizei stilistice.

Concluziile pe marginea punctuației exclamativ‑interogative De la „Cine‑i acolo?” la „Cât să fie ceasul?” Întrebare și îndoială… sunt memorabile și prin poematizarea aforistică: „Întrebările lui Hamlet desenează munți ai umanului, cu povârnișuri abrupte și culmi pierdute prin nori; întrebările lui Cehov și ale personajelor sale exploatează denivelările mărunte ale cotidianului. Efectul însă este similar: o meditație neliniștitoare asupra omului și slăbiciunilor sale”.

Călin Ciobotari se ambiționează să dea târcoale marilor întrebări, când marile texte intră într‑un dialog cu fire nu tocmai ușor de descurcat. Într‑o carte de citit, dintre cele care rămân.

 

Sorina Bălănescu

(„CONTEMPORANUL, ideea europeană”, nr. 4, aprilie 2019)

Setting

Layout

reset default