Premiile Naționale NEGRUZZI – ediţia a V-a
Având în vedere contextul complicat al crizei sanitare, organizatorii ediției a V-a a Premiilor Naționale NEGRUZZI (200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, europeană) au stabilit amânarea acordării distincțiilor la data de 1 decembrie 2021, în AULA BIBLIOTECII UNIVERSITARE „Mihai Eminescu”. Pentru continuitate și vizibilitate, personalitățile care au primit premiile anului 2020 vor fi …
Second hand reading cu Emilian Galaicu-Păun
Volumul cuprinde o parte din „biblioteca vorbită” a lui Emilian Galaicu-Păun, fiind o materializare în plan fizic a rubricii sale, Carte la pachet, de la Radio Europa Liberă. Din peste 750 de titluri despre care autorul a vorbit în ultimii 15 ani, acesta selectează un sfert din ele pentru a fi incluse în Cărțile pe …
Carte nouă
Eugen Barz, Biblioteca din Parla (Editura Junimea Iaşi – 2020) Eugen Barz este poet şi preot ortodox al comunităţii româneşti de Ia Paria – Madrid, dar şi liderul Centrului Cultural „Antim Ivireanul” de acolo. La Paria a înfiinţat o bibliotecă de peste 8000 de cărţi româneşti. La aceasta trimite titlul celui mai recent volum al …
Editura anului 2019
Editura „Junimea“ a primit premiul naţional „Editura anului 2019“, acordat de Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare. Distincţia, acordată de către juriul alcătuit din Nicolae Manolescu, în calitate de preşedinte, şi Dan Cristea şi Nicolae Prelipceanu în calitate de membri, recompensează activitatea instituţiei fondate încă din anii 1968-1969. În prezent, Editura „Junimea“ propune o ofertă …
Scriptor, Anul VI, nr.7-8 (67-68), iulie-august 2020, Iaşi
Scriptor, Anul VI, nr.7-8 (67-68), iulie-august 2020, Iaşi. Poezia este semnată de Gabriel Chifu (cu poem desenat de Dr,agoş Pătraşcu), Dumitru Chioaru, Marian Drăghici, Ion Mureşan, Dan Stanca, Jordi Doce (prezentare şi traduceri de Melania Stancu), Nicole Gdalia (traduceri de Mădălina Ghiu şi Bogdan Ghiu), Romulus Moldovan şi proza, de Cristina Chiprian, George David, Iris …
Poezie, singurătate și moarte
De la Paznicul ploii (2010), Adrian Alui Gheorghe a părăsit temporar discursul liric în favoarea romanului și a prozei scurte, cu rezultate la fel de notabile. N-am mai socotit volumele de atitudini ale intelectualului „în cetate”, pe cât de implicat, pe-atât de afectat (inclusiv biografic – apropiații săi știu!) de ce s-a-ntâmplat în colcăiala sociopolitică …
Ritualul căutării
Ne aflăm în fața unei cărți extrem de complexe, romanul Ciuma neagră (Editura Junimea, Iași, 2020) semnat de George David, al cărui subtitlu, Negustorii de cuvinte, are darul de a extinde aria elementelor ce țin de interpretare. Chiar dacă acțiunea scrierii se petrece în vremea foarte cunoscutei epidemii de ciumă din secolul XIV, la nivel …
Povestea retragerii în visare prin inelul privirii
Un discret fir autobiografic, vitraliile fastuoase ale orașului spectral, proiectat, deseori, într-un neguros și problematic ev mediu, istoria poemului care refuză să se scrie și căutarea înfrigurată a unui spațiu securizant, identificat, cel mai adesea, în carte și visare – acestea sunt temele și motivele lirice care unesc cele șapte cărți ale lui Dumitru Chioaru, …
Distincţie prestigioasă pentru Editura JUNIMEA
JUNIMEA a primit recent premiul naţional „Editura anului 2019″, acordat de Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare. Juriul pentru decernarea premiilor A.R.I.E.L., pe anul 2019, a fost alcătuit din Nicolae MANOLESCU (preşedinte), Dan CRISTEA, Nicolae PRELIPCEANU (membri). Distincţia recompensează activitatea prestigioasei instituţii. Fondată în anii 1968-1969, editura Junimea a crescut constant, prin promovarea, cu precădere, …
Cel care scrie cuvinte pe parcele de cer
Dedicată unei enigmatice Mo, care „își face unghiile de la picioare/ ridicată pe două perne” și-i povestește visul cu dispărutul Clyde, amintind de nu mai puțin misterioasa Mo-wana, „negresa mea”, care îl conducea pe Marian Drăghici, în poemele din Păhăruțul, peste Mediterana, până în inima Africii, cea mai recentă carte a lui Ioan Radu Văcărescu, …