„SCRIPTOR”

Share

„SCRIPTOR”

 Venită pe lume cu tot ce face o revistă să fie citită, căutată, urmărită, această creaţie a poetului Lucian Vasiliu îşi continuă viaţa, cu fiecare număr pe măsura aşteptărilor şi nu odată peste acestea. Totodată, ea este o dovadă negru pe alb despre numeroşii prieteni scriitori de calitate care i-au fost şi i-au rămas alături fondatorului, directorului şi coordonatorului Lucian Vasiliu. Pentru că spaţiul nu ne îngăduie mai mult, dar şi pentru că o revistă trebuie citită, nu povestită, semnalăm din sumarul primei apariţii pe acest an, nr. 1-2 (13-14) /ianuarie-februarie 2016 câteva nume aparţinând spaţiului sucevean-bucovinean. Astfel, cernăuţeanul Mircea Lutic semnează un frumos poem, „Adiere” („Sufletul pur de îngeri zămislitor, /Îngână-ntru slava dumnezeirii…”), iar Vasile Tărâţeanu stă pe îndelete de vorbă cu Vasile Proca, într-un răgaz al destăinuirilor pe care şi-l permite rar, de data aceasta la a 70-a aniversare: „Bucuriile mele sunt cărţile pe care le-am scris, dar şi durerile mele tot ele sunt”. • Vasile Iancu scrie despre „Cărţile din ziar” ale lui Constantin Călin, mai exact despre primele două volume, care reunesc „Interviurile” şi „Pagini de critică literară”, afirmând: „«Efemeridele» lui Constantin Călin sunt vii, pasionante”. Îi dăm întru totul dreptate. • Mihaela Grădinaru este prezentă cu o cronică la recentul volum al lui George Vulturescu, „«Complexul Ghilgameş» – Eseu despre motivul prafului în opera lui M. Eminescu”, „cartea înscriindu-se în seria exegezelor de referinţă ale operei lui Mihai Eminescu”. • Liviu Papuc aduce în faţa cititorilor de azi un articol din 1929: „La Bucureşti, peste noapte s-a votat o lege pentru canalul Argeş-Bucureşti, de care n-a fost niciodată vorba. De mica şi puţin costisitoarea legătură Bahlui-Prut s-a vorbit totdeauna şi cu multe insistenţe, pentru ducerea cerealelor din valea Şiretului pe Prut până la Galaţi. Ruşii au vrut s-o facă. Românii ar trebui s-o realizeze” (Iaşul-port). • În fine, Grigore Ilisei povesteşte călătoria sa în raiul pictorului Dan Hatmanu, la Scobinţi, spaţiul naşterii şi copilăriei sale. • Aşteptăm cu bucurie următorul număr al revistei „Scriptor”.

 

(Doina CERNICA, „Crai nou”, Anul XXVII, nr. 7074, sâmbătă 13 februarie 2016)

Setting

Layout

reset default