Editura Junimea

Sunt oameni a căror trecere doare mai mult decât conștiința propriei finitudini, pentru că ceea ce rămâne în urma lor are iz de veșnicie. Ca atunci când te trezești dimineața în fața unui drum alb de zăpadă, cu un singur rând de pași, când te cuprinde parcă o sfială lunară. Ispita primă e să calci pe urme, dar ceva, parcă, te reține. Riscul întinării e prea mare. Așa simțeam mulți în preajma lui Mircea Lucescu. Spiritul scânteietor, umorul cald, cuvintele cu miez, pasiunea contagioasă, exigența cultivată, meandrele baroce ale sufletului de artist, adâncimea de cristal a meditației creștine te prindeau într-o plasă luminoasă și energia împărtășirii curgea neobosit. Visai să-l reții, să-l imiți, să-l inciți… și apoi te opreai și-l priveai plecând, solitar, pe drumul alb de zăpadă. Uneori, legenda nu are plural. Și iarna s-a întors o clipă, așternându-i pentru ultima oară mantia albă la picioare, pentru un ultim rând de pași…

Mulțumim, Mircea LUCESCU!

Editura JUNIMEA

Anul XII, serie nouă, nr. 141–142 (9-10/2026), septembrie-octombrie 2026

Morțile succesive și diversele învieri ale Autorului mișcă de fiecare dată ceva în câmpul literaturii. Folosirea IA în procesul de creație literară taie (civilizațional) câmpul literaturii în două: biblioteca scrisă până acum și biblioteca ce se va scrie de acum înainte – unde    criteriul transparenței va fi greu de impus, iar tentația și suspiciunea (a fost sau n-a fost …scris cu IA?) vor vicia lanțul de producere/receptare a literaturii. Miza nu e doar politic-ideologică (cum schimbă tehnologia IA raporturile de putere în societate?), miza nu e doar etică (IA – marele anonim, poate satura piața cu produse simili-umane), miza e și ontologică. Singurul lucru – unic – care ne diferențiază de alte specii este capacitatea limbajului articulat. De ce să o atrofiem, atunci, delegând-o unor algoritmi cu putere uriașă de calcul și de imitație? Din amuzament, de dragul experimentului, din joacă. Și mai apoi?

În formula opacă, dar necesară – a delega creația – la fel de necuantificabil, dar totuși incontestabil, e de presupus și procesul acesta: se atrofiază metabolizarea culturală. De la parcurgerea surselor la sintetizarea lor, de la presimțirea unui subiect până la desfășurarea lui în expresii succesive, maturarea (poiesis) nu mai este nici un proces critic interior și nici o funcție a timpului. Dar, de fapt, omenirea a căutat dintodeauna piatra filosofală, ca să poată transforma instantaneu sau accelerat niște elemente lipsite de strălucire în aur. Odată cu IA se pare că a găsit-o…

Cum se va reașeza oare câmpul literaturii? Tocmai pentru că textele sunt de acum înainte potențial infinite, literatura va fi ceva rar. Inflația de literatură-IA va face ca literaritatea să fie și mai parcimonioasă.

Vezi toate numerele Scriptor →