Voci depărtate în armonie

Share

Întîlnirea spirituală neașteptată dintre două persoane pe care, aparent, totul le desparte dă uneori rezultate spectaculoase. Fără a reprezenta chiar o „întîlnire astrală”, cea dintre Genoveva Logan și Carmen Brăgaru, materializată în volumul Între umor și înstrăinare (Junimea, 2018), semnifică pînă la urmă un eveniment benefic. S-au aflat față-n față două doamne la prima vedere fără nimic comun între ele. O bucureșteancă născută în 1969, Carmen Brăgaru, și o bucovineancă născută în 1938, Genoveva Logan; o absolventă de după Revoluție a Facultății de Litere din București și o absolventă de psihologie la Iași, din anii 1960; o cercetătoare la Institutul „G. Călinescu” din București, doctor în Litere de cîțiva ani, alături de o intelectuală ce nu și-a putut realiza vocația de prozator, obligată fiind să schimbe numeroase slujbe, toate la limita supraviețuirii. În fine, o ființă „născută la timp” și alta căreia comunismul i-a furat viața. Asta nu le-a împiedicat pe cele două să intre în dialog, deoarece absolventa Literelor bucureștene a avut curiozitatea de a afla cum a putut o femeie să se salveze luptînd cu o societate prin excelență destructivă. După lectura celor peste 150 de pagini ale textului cîntat pe două voci ne dăm seama de un lucru pe care doar îl bănuiam: tocmai diferențele capitale dintre cele două personaje au făcut posibil dialogul. Dialog cu totul relativ: Carmen întreabă, Genoveva răspunde. Doar aceasta din urmă are ceva important de povestit, doar ea poate satisface curiozitatea tinerei sale prietene privitoare la viața în comunism, la șansele unui om cinstit de a scăpa din angrenajul infernal, la ce visau oamenii și la ce primeau în schimb. Mărturiile Genovevei par smulse cu cleștele; ea acceptă cu greu să-și retrăiască viața, pe care o consideră un eșec. Romanciera Genoveva Logan, autoare a cîtorva romane apărute înainte de 1989 în condiții dificile, compune prin cartea de față cel mai interesant „roman” al ei, povestindu-și existența și comentînd-o cu sobrietate, într-o epică involuntară. Eroul acestui roman sui-generis nu va fi prozatoarea și psihologul, ci perioada comunistă străbătută de personaj. Prin zecile de episoade înviate aici, ceaușismul prinde din nou corp, în tot cenușiul lui dezesperant, în toată mizeria lui materială. Multitudinea exemplelor oferite și a personajelor reale ce traversează episoadele fac din aceste pagini una dintre cele mai descurajante imagini ale României trecute. Fără voia eroinei, sinistrul episod al „meditației transcendentale” din 1982, folosit de regim pentru amplificarea terorii politice, episod ce a distrus viețile eroinei și soțului ei, devine centrul de greutate al romanului de întunecime kafkiană. Povestită astăzi, istoria „meditației transcendentale” de la București pare o farsă stupidă; ea a fost însă trăită cu totul altfel de cei care au avut neșansa să fie implicați, fără nici o vină, în mașinația fabricată de Securitate. Treptat, rolurile se vor schimba. Carmen Brăgaru a citit absolut tot ce a scris Genoveva Logan și devine exegetul pasionat al paginilor acesteia, unică ființă ce încearcă eroic să scoată din uitare o operă literară practic necunoscută. Pînă și semnificația titlului neinspirat al cărții (Între umor și înstrăinare) va fi dezvăluită abia într-un tîrziu, spre sfîrșitul dialogului. Pentru mine, volumul de față a însemnat o fericită surpriză. Am văzut puse alături, într-o întreprindere comună, numele celei mai subtile exegete contemporane a operei lui Ion și Dinu Pillat și pe acela al soției regretatului Ion Pogorilovschi, remarcabilul analist al liricii populare, despre cartea căruia (Arhetipul expresiei liricii românești, Cartea Românească, 1987) scriam entuziast cu treizeci de ani în urmă. Contrariile puse în contact la momentul oportun dau, iată, un acord profund armonic. Cîte alte dialoguri ar fi necesare pentru recuperarea măcar parțială a literaturii pierdute sub comunism?

Mihai ZAMFIR

(„România literară”, nr. 50, 2018)

Setting

Layout

reset default