Un nou Calistrat Hogaș?

Share

Gabriel Cheroiu este un autor atipic, pe care nu știi de unde să-l apuci. Mi-a venit să-l compar cu un înaintaș de-al său, nimeni altul decât Calistrat Hogaș, la rândul lui călător și vânător, pentru care, așijderea, literatura nu a fost introspecție excesivă până la a fi maladivă, ci ieșire, cum ar veni spus „la aer”, pentru a-și încărca nu doar plămânii, ci și sufletul cu oxigen. Din acest punct de vedere, autorul nostru este un mare adversar al poluării și pledează pentru o viață sănătoasă. Volumul Viziunile Sfântului Eustațiu, apărut la proaspăt relansata editură Junimea, reprezintă un argument solid în favoarea celor afirmate. Ne întrebăm cine este acest sfânt de care n-am auzit. Ni se oferă informația chiar pe coperta a IV-a. A fost inițial un general roman, care, la vânătoare, urmărind un cerb, a văzut că animalul duce un crucifix între coarne. Militarul a căzut de pe cal iar cerbul, cu glas de om, l-a întrebat, precum a fost întrebat Saul din Tars, viitorul apostol Pavel: De ce mă prigonești? Eu sunt Isus Hristos și te vreau printre credincioșii mei. Generalul s-a creștinat iar numele lui a devenit Eustațiu. Așadar, ca vânător, nu ești un simplu cetățean care trage în animale cu pușca, ci ai deasupra ta nimbul sfințeniei. Toți miliardarii care vânează la invitația lui Ion Țiriac la Balc, în Bihor, ar trebui să știe aceasta.

Lui Gabriel Cheroiu îi place enorm să scrie despre isprăvile lui cinegetice și, scriind bine, ne transmite și nouă plăcerea lui. Mai că ne vine să lăsăm baltă tot Bucureștiul ăsta cu mall-urile și cu market-urile și să ne ducem în pădure, în căutare de vânat proaspăt. Ar fi o soluție terapeutică la toate angoasele care ne dau târcoale. De aceea spun că volumul lui Cheroiu este și o cale spre a ne însănătoși și a regăsi o viață curată, fără ifose și capricii. Vremurile și peisajele de altădată, cutreierate de Sadoveanu, Vlahuță și nu în ultimul rând de Calistrat Hogaș, sunt chiar legendare. Autorul de față le evocă și le invocă. El nu mai trăiește astfel într-un prezent limitat, ci debordează într-o mare verde, unde timp nu mai există și avem de-a face, iertați-mi vorba prețioasă, cu eternitatea. Oriunde deschizi cartea, simți timbru proaspăt, nu citești doar, ci miroși, guști, pipăi; olfactiv, gustativ și tactil ești astfel un privilegiat. Este o carte care înainte de-a fi citită e percepută prin simțurile elementare. Cred că acesta este meritul ei. Apoi, evident, ai timp berechet de criticat. Poți să spui bunăoară că nu oferă o miză existențial psihologică, că e doar reportaj, dar și Geo Bogza s-a ocupat parcă de așa ceva, că sunt chestiuni ocazionale, publicate inițial într-o revistă de specialitate – just, acesta ar putea fi un reproș întemeiat; eu, unul, nu cred în cărțile făcute din articole –, dar, până la urmă, viziunea este unitară și prin titlu pare că plutește o aură a binecuvântării. Pasiunea cinegetică se îmbină cu aceea gastronomică. Un citat ne edifică: „La deschidere, ca digestiv, a fost servit un rachiu de mere din livada proprie, menit să croiască drumul unui borș de ciolan afumat de mistreț fiert în sevă de mesteacăn, dres cu smântână. Piesa de rezistență – din păcate, sintagmă de lemn (n.n.) – a reprezentat-o pulpa de căprior la tavă, cu zbârciogi – (ce e asta?) – culeși din mustul zăpezii, pe un drum forestier numai de el știut. Alături, un piure de topinambur – (iar nu înțeleg) – și o salată de leurdă, păpădie și măcriș, asprită cu oțet de mere și fulguită cu telemea veche, de oaie. Clătitele umplute cu peltea de paltinele roșii și spărtură de miez de nucă rumenită în cuptor ne-au convins că efortul nostru de-a crede în povești…” Am decupat acest fragment din textul Căprior cu «perucă», dar mai peste tot găsim asemenea crâmpeie savuroase. Apar însă și regionalisme care ar necesita un glosar. Passons… Ar mai fi o problemă și, dacă am soluționa-o, am dezlega secretul acestei cărți. Nu știu în ce măsură Gabriel Cheroiu redă aici tot ce a trăit ca vânător și nu cumva e vorba de un trick, autorul nefiind deloc naiv; dimpotrivă, e cult și versat, atrăgându-și cititorii în capcana unei fals autenticism. De fapt, el ar inventa și deci ar face astfel o literatură de înalt rafinament. Nu știu, rămâne de cercetat. Apoi multe dintre pagini sunt și explicative, funcționând ca un fel de documentar enciclopedic. Acestea, din nefericire, mi s-au părut cele mai neizbutite și mi-au dovedit că autorul a băgat, cum se spune, „tot” ca să rotunjească volumul. În orice caz, în peisajul nostru scriitoricesc, asemenea apariții sunt rara avis. Cine se mai ocupă acum de natură, de floră și faună? Ne scufundăm, cum a formulat Dan Cristea, în bolgiile creierului, asumându-ne o groază de riscuri. Gabriel Cheroiu vrea să rămână la suprafață. Vrea aer curat, vrea o viață nesofisticată și merită felicitat…

Dan STANCA

(„Luceafărul de dimineață”, nr. 6, iunie, 2019)

Setting

Layout

reset default