Sonetele lui Mihai Eminescu

Share

Prima ediție dedicată sonetelor eminesciene, formând un corpus unitar, însă parțial și în transpunere franceză, este datorată preotului catolic Louis Barral. Sonnets. București. Imprimeria „Socec”, 1933, 15 p. cu ilustrații, cuprinzând doar nouă dintre cele peste treizeci câte se cunosc astăzi: Dejà combien de jours/ Sunt ani la mijloc, Cest l’automne dehors/Afară-i toamnă, Lève-toi dans mon ciel/ Răsai asupra mea, Venise/ Veneția, Qu’importe/ Oricâte stele, Les ans s’en sont allés…/Trecut-au anii, Sur mon secret amour/ Iubind în taină, Dès que se tait la voix/ Când însuși glasul, Sur un album/ Pe un album, Je suis sur ton balcon/ Stau în ceardacul tău. Ecourile au fost favorabile: Victor Cordoș a constatat transpunerea fluidă, traducătorul fiind un bun cunoscător al poetului (Patria. Cluj, XVI, 11, 14 ian. 1934, pp. 1-2); M. Gh. Constantinescu a apreciat faptul că au fost păstrate spiritul și frumusețea versului originar (Universul. București, LI, 55, 26 februarie 1934, p. 4); Mia Frollo a considerat chiar admirabilă transpunerea (Vremea. București, VI, 333, 15 aprilie 1934, p.4).

Vădit încurajat, pater Louis Barral (venit în România în cadrul „Misiunii culturale franceze” de după 1920, stabilit ca profesor la Seminarul din Beiuș, semnând și cu pseudonimul L. Codreanu), a editat în același an, în Franța, o antologie din versurile poetului preferat: Poèmes choisis. Traduction par L. Barral. Paris, Librairie Lecoffre, J. Gabalda et Cie, Editeurs, 1934, 130 p.+ 1 f. portr. De data aceasta, părerile au fost împărțite. Au fost recenzenți care i-au lăudat strădania (Sandu Tzigara-Samurcaș, George Strat, D. Faur, Ioan Vultur), în pofida unor scăderi, alții (N. Iorga, Șerban Cioculescu, Victor Cordoș, M. Mihalcea) au considerat intenția salutară, act cultural, încercare mai mult sau mai puțin reușită, chiar slabă, cu denaturări ale originalului. Ulterior, inimosul traducător și-a abandonat preocupările de intermediar cultural româno-francez, dar i-a rămas inițiativa.

De abia după aproape șase decenii, a apărut, în limba română, întâia antologie de sonete ale poetului național, datorată lui Petru Creția; Sonete. Ediție critică. Cu 32 de reproduceri după manuscrise. Editura Porto-Franco, Galați. Muzeul Literaturii Române București, 1991,95 p., cuprinzând treizeci și unu de sonete: Iambul, Azi oceanu-ntărâtat, Adânca mare, De ce mâ-ndrept ș-acum, Gândind la tine, Pe gânduri ziua, Coborârea apelor, Măria Tudor, Nenorocit noroc de-a fi iubit, Vorbește-ncet, Sătul de lucru, Iubind în taină, Părea c-așteaptâ, Ușoare sunt viețile multora, Oricare cap îngust, Oricâte stele, Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuși glasul, Trecut-au anii, Răsai asupra mea, Stau în cerdacul tău, Sonet satiric, Ai noștri tineri, Democrația, Moruzi Bey fiind în bune toane, Mă-ntreb de sine-mi unde este slava, Le baron de Trois Etoiles, Petri-Notae, Sauve qui peut, împărțite în două cicluri (lirice, satirice) și, în deschidere, cu sonetul Iambul, criteriu abandonat la a doua ediție din 1997, înlocuit cu cel cronologic, menționat în subsolul prefeței de la ediția inițială (pp. 5-6).

Un alt volum cu sonete, dar mai complex în alcătuirea lui, fiind bilingv româno-francez, conținând și alte poezii care nu sunt de formă fixă, este datorat lui Emanoil Marcu: Elegii și sonete/ Elégies et sonnets, Editura „Junimea”/ Edition „Junimea”, Iași, 1994, 85 p. Sonetele sunt în număr de douăzeci și trei. Alcătuitorul și traducătorul ediției nu precizează din ce sursă a preluat textul românesc, în schimb mulțumește unui număr de patru prieteni francezi care l-au sprijinit „la această încercare de dialog între două limbi, culturi și sensibilități poetice”. Dintre sonetele aflate la ediția lui Petre Creția, al cărei sumar l-am reprodus, Emanoil Marcu a eludat sonetele: Vorbește-ncet, Democrația, Sătul de lucru, Moruzi Bey fiind în toane bune, Mă-ntreb în sine-mi unde este slava, Le baron de Trois Etoiles, Petri-Notae și Nenorocit de-a fi iubit.

Cel de-al treilea volum de sonete apărut în aceeași perioadă se datorește lui Ion V Boieriu. Sonete. Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de alcătuitor. Editura Dacia. Cluj-Napoca, 1995, 124 p., apărut la trei ani de la decesul alcătuitorului. Organizarea interioară a volumului este după alt tipic: I. Antume; II. Postume; III. Addenda-Antume, Addenda-Postume, pentru variante. Ediția structurează prin coroborare edițiile datorate lui Perpessicius și D. Murărașu, reproducând mecanic, fără nicio raportare făcută personal, la textele olografe ale poetului.

Cât privește ediția a doua, în două volume/ plachete, a lui Petru Creția, acesteia îi lipsește prefața, iar în ceea ce ar fi conținutul ei, este respectat întocmai cel din ediția inițială, cu singura deosebire că i-a fost aplicat criteriul cronologic în ordonarea/ dispunerea sonetelor în pagini.

Nu ne-am propus în excursul nostru vreo comparație între ediții, ci acestea în parte fiecare față de textul olograf eminescian sau față de textul tipărit antum al cărui original este pierdut.

Niciunul dintre acești editori/alcătuitori/îngrijitori/ traducători nu s-a preocupat de a respecta identitatea/ autenticitatea/textul originar al Poetului. S-au bazat pe antecesori, de unde constatarea alarmantă a prezenței de inadvertențe/transcrieri defectuoase/interpretări diferite de lectură/ omisiuni!

În glosele ce le-am alcătuit fiecărui sonet în parte, vom urmări corijarea acestora în raport de unicul martor indubitabil: textul olograf al Poetului.

Același lucru l-a dorit Constantin Noica atunci când a solicitat fotocopierea manuscriselor eminesciene. Căci, de cele mai multe ori, din diferite motivații explicite sau nu, editori diferiți au croșetat/emendat fără nici un scrupul textul eminescian, eludându-i autenticitatea, chiar de cine nici nu te aștepți: „Școala Petru Creția face din poezia lui Eminescu un fel de text de consum, al ei propriu, iar din autor un cobai sub lupă. Și acest lucru – sub acoperirea aplauzelor de obște.” (N. Georgescu. Eminescu și editorii săi. Volumul II. Editura Floare albastră. București, 2000, p. 234). De un real folos, în orientarea noastră în hățișul/păinjenișul de informații biobibliografice eminesciene, în afara căutărilor proprii, ne-au fost lucrările de ținută academică: Biblioteca Academiei Române. Bibliografia Mihai Eminescu. (1866-1970). Volumul I. Opera. Editura Academiei Române, București, 1975; Institutul de istorie și teorie literară „G. Călinescu”. Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918). Volumele I-III Editura Academiei Române, București, 1980, 1982, 1985; (1919-1944), Volumul I, Editura Saeculum I. O., București 1997; Biblioteca Academiei Române. M. Eminescu. Opere XVII. Bibliografie. Viața-Opera. Referințe. Partea I (1866-1938). Editura Academiei Române, București, 1999,1236 p.

De curând, a fost lansată la Muzeul Literaturii Române din București, o carte datorată D-nei Florica Gh. Ceapoiu ș D-lui Florian Chelu Madeva, titrată Din laboratorul lui Mihai Eminescu. SONETUL. Lucrare tehnică și estetică. Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2018, 514 p., dii care face parte întreaga zestre poetică eminesciană dedicat; sonetului, însoțită de explicații la obiect.

Ne rezervăm prezentarea cărții într-un alt excurs critic.

 

Mircea Coloșenco

[„Academia Bârlădeană”, nr. 2 (75), trimestrul 2, 2019]

Setting

Layout

reset default