Scriptor 5-6/2019

Share

În revista Scriptor nr. 5-6/2019 întâlnim semnături prestigioase precum: Alexandru Zub, Liviu Ioan Stoiciu, Eugen Uricaru, Stelian Ţurlea, Ioan Holban, Codrin Liviu Cuţitaru, Gellu Dorian. Dar și altele care sunt mai rare, deși așteptate, în presa literară: Dana Opriță, Gabriel Cheroiu și alții. Un dialog demn de toată atenția poartă Simona Modreanu cu Virgil Tănase. Nicolae Busuioc dedică o cronică entuziastă din care nu lipsesc superlativele (justificate de altfel) volumului dedicat lui Nicolae Manolescu dar în care și criticul are contribuții însemnate: Amurgul manuscriselor. Volumul a fost ocazionat de donarea a mii de pagini de manuscrise proprii ale autorului Istoriei critice a literaturii române către Biblioteca Județeană Bistrița și a fost editat de această instituție condusă de poetul Ioan Pintea și de Editura Școala Ardeleană. Un omagiu meritat de donator. Nicolae Busuioc scrie: Amurgul manuscriselor invită cititorul la o călătorie lungă și frumoasă prin viața „scrisului de mână”, o viață aproape uitată, neprețuită azi, făcând însă un popas în universul acesta al tăcerii plăcute vom descoperi trăiri, viziuni, sentimente, bucurii și drame înainte de a se ajunge la formele conferite de textul tipărit. Imaginile lor (ale manuscriselor) înfățișate din unghiuri drepte, insolite, expresive devin atașante în orice clipă a zilei sau a nopții. Numărul acesta al revistei se deschide cu un poem de Nicolae Tzone, proaspăt membru al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor, prin reciprocitate cu redactorul șef al Scriptorului, Lucian Vasiliu. Textul lui N. Tzone este intitulat trec pe calea victoriei. Poetul se vede în ipostaze care amintesc de un dragon! Orgoliul său clocotește: trec pe calea victoriei m-apropii de capșa/ sunt foarte mândru de mine cu mine/ pe creștetul capului meu/ trec pe calea victoriei și din când în când scot/ flăcări pe gură pe nări prin orbite. Atenție, trecători ieșeni, că vine și la voi! Personajul e însoțit de vulturi dar și de un roi de viespi, poartă sandale de porțelan: trec pe calea victoriei sunt mândru de vulturii/ care mă însoțesc și ei îmi spun/ că sunt mândri de mine/ or fi venit din alpi din carpați din munții stâncoși/ or fi trimiși de cineva anume sau au sosit/ doar pentru că așa au vrut ei/să fie în ziua aceasta cu mine. În final, eroul ajunge la Athénée Palace fumând un trabuc care arde spectaculos. Și declară: nu privesc în sus sau jos/ ci doar în mine însumi. Așadar refuză realitatea în favoarea ficțiunii interioare și golului lăuntric. În fond fiecare om are păsărica lui – sticleți sau vulturi, după posibilități. („Neuma”, nr. 5-6, mai iunie 2019)

Setting

Layout

reset default