Viitorul orizontului

Viitorul orizontului

35.00 lei

Hrănit la izvorul unor clasici ai Renaşterii, Ilie Constantin va înţelege, sunt sigur, că pentru un poet al istoriei şi al zilelor noastre, crearea unei opere de durată însemnează să te străduieşti să dai una a cărei radiaţie nu devine perceptibilă decât – cum spunea nu ştiu ce autor – după ce s-au epuizat celea care nu sunt decât actuale. O obscuritate latentă închide-n ea de multe ori o strălucire târzie şi trainică.

Miron Radu PARASCHIVESCU

De o remarcabilă inventivitate verbală, Căderea spre zenit se constituie, în acelaşi timp, într-un veritabil spectacol al inteligenţei (o indulgenţă filtrată de umor); însă meritul autorului este acela de a fi obţinut sensuri profunde fără a sacrifica Povestea – adică a răpi plăcerea lecturii. Dimpotrivă, utilizând diverse formule, el a eliminat posibilele reminiscenţe ale stereotipiei basmului. Asimilând tehnici şi structuri proprii creaţiilor folclorice, cartea este, de fapt, un roman – cu unele personaje memorabile (se tinde chiar spre edificarea unei tipologii) şi o intrigă pe alocuri captivantă!

Daniel CRISTEA-ENACHE

Respingând, şi teoretic, pretenţia criticii de a trece înaintea literaturii, de a fi ea însăşi creaţie, Ilie Constantin îşi înţelege cu modestie şi seriozitate misiunea de a semnala cărţile, stând la umbra lor. Grija lui este mereu de a ţine dreaptă cumpăna între laudă şi negare; o ironie blândă atenuează elanurile criticului şi deopotrivă pe ale scriitorilor comentaţi. Judecăţile sunt, în genere, juste şi este greu de imaginat un comentariu mai politicos, mai puţin jignitor decât acesta, mai departe de excesele atâtor tineri confraţi ai criticului. Ilie Constantin ar putea constitui un exemplu de pudoare, care face simpatice şi indulgenţele şi maliţiile lui.

Nicolae MANOLESCU

  • An apariţie:: 2019
  • Format:: 13 x 20.5 cm
  • Număr de pagini:: 354
ISBN 978-973-37-2230-0 Categorii: ,

Autor: Constantin Ilie

Descriere

Hrănit la izvorul unor clasici ai Renaşterii, Ilie Constantin va înţelege, sunt sigur, că pentru un poet al istoriei şi al zilelor noastre, crearea unei opere de durată însemnează să te străduieşti să dai una a cărei radiaţie nu devine perceptibilă decât – cum spunea nu ştiu ce autor – după ce s-au epuizat celea care nu sunt decât actuale. O obscuritate latentă închide-n ea de multe ori o strălucire târzie şi trainică.

Miron Radu PARASCHIVESCU

De o remarcabilă inventivitate verbală, Căderea spre zenit se constituie, în acelaşi timp, într-un veritabil spectacol al inteligenţei (o indulgenţă filtrată de umor); însă meritul autorului este acela de a fi obţinut sensuri profunde fără a sacrifica Povestea – adică a răpi plăcerea lecturii. Dimpotrivă, utilizând diverse formule, el a eliminat posibilele reminiscenţe ale stereotipiei basmului. Asimilând tehnici şi structuri proprii creaţiilor folclorice, cartea este, de fapt, un roman – cu unele personaje memorabile (se tinde chiar spre edificarea unei tipologii) şi o intrigă pe alocuri captivantă!

Daniel CRISTEA-ENACHE

Respingând, şi teoretic, pretenţia criticii de a trece înaintea literaturii, de a fi ea însăşi creaţie, Ilie Constantin îşi înţelege cu modestie şi seriozitate misiunea de a semnala cărţile, stând la umbra lor. Grija lui este mereu de a ţine dreaptă cumpăna între laudă şi negare; o ironie blândă atenuează elanurile criticului şi deopotrivă pe ale scriitorilor comentaţi. Judecăţile sunt, în genere, juste şi este greu de imaginat un comentariu mai politicos, mai puţin jignitor decât acesta, mai departe de excesele atâtor tineri confraţi ai criticului. Ilie Constantin ar putea constitui un exemplu de pudoare, care face simpatice şi indulgenţele şi maliţiile lui.

Nicolae MANOLESCU

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Viitorul orizontului”

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Istoricul Junimii

Junimea a fost un curent cultural și literar, dar și o asociație culturală înființată la Iași în anul 1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Vasile Pogor și Titu Maiorescu.

Un curent literar este adeseori o simplă construcție istorică, rezultatul însumării mai multor opere și figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul aceluiași curent opere create în neatârnare și personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au putut opune.

Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”. Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație.

Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal (asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.

Apariția ei se datorează afinității viu resimțite dintre personalitățile întemeietorilor. Ea se menține apoi o perioadă îndelungată prin funcțiunea atracțiilor și respingerilor care alcătuiesc caracteristica modului de a trăi și a se dezvolta. Vechea deviză franceză potrivit căreia “Intră cine vrea, rămâne cine poate” este și aceea pe care asociația ieșeana o adoptă pentru sine.

Desigur, nu numai instinctul vieții menține unitatea „Junimii” în decursul existentei ei. Asociația dorește să-și dea o oarecare bază materială și o anumită ordine sistematică a lucrărilor, câștigă noi membri, se îngrijește de formarea noilor generații și poartă polemici colective. Dar peste tot ce constituie în viață „Junimea”, produsul deliberat al voinței de a se organiza, plutește duhul unei înțelegeri comune a societății, a culturii, a literaturii, iar cea dintâi sarcină a istoricului este să-l extragă și să-l arate lucrând în opere și oameni.

Go to Top