M.B. Ionescu-Lupeanu, Strigoii lui Şuţu

Share

Ca pescar, voi comenta cartea unui vânător, încercând să-i prind în cârlig stilul, riscând să stau în bătaia puştii.

Cartea, Strigoii lui Şuţu (Ed. Junimea, 2015) a primit premiile de debut ale Editurii Junimea, revistei „Luceafărul de dimineaţă” şi Filialei de proză Bucureşti a Uniunii Scriitorilor.

Straniul volum aglutinează o serie de proze scurte halucinante, cu final deschis, moderne deşi se bazează pe superstiţii, legende, fantastic şi mister. Modernismul se vădeşte în manifestarea puternică a eului auctorial, autorul dirijând cu mână forte personajele şi imaginând evenimente de un dramatism extrem.

Rezultă o proză virilă, augumentată şi de manifestările frecvente ale sexului intens. Aspectul freudist (erothanatic) este manifestat exacerbat în Fata Pădurii şi Omul nopţii, două proze complementare. Povestirile se bazează pe legenda Fetei Pădurii care dacă te prinde în mrejele ei, te omoară. De aici decurg o serie de crime, anchete, răzbunări şi iarăşi crime, finalizate la balamuc.

Tunelul este o proză fantastică inspirată din literatura lui Mircea Eliade şi din Misterele Bucureştiului. Subiectul poliţist continuă. Aventurile halucinante din catacombele subterane ale Bucureştiului se datorează unui blestem al comorii spânzuratului. Se petrece dragostea dintre actant şi o fantomă, iar un dric subteran, la fel de fantastic, hălăduieşte prin galerii pentru recuperarea comorii. Crima, prezentă în majoritatea povestirilor, reprezintă aici finalul povestirii.

Apogeul blestemului comorii, care transformă pe cei implicaţi în moroi, se manifestă în Strigoii lui Şuţu – după prezumtivele însemnări ale paracliserului Ionică Şchiopul găsite printre ruinele bisericii Olteni la 12.06.1987. Este vorba de o legendă, care făcuse furori în vremea domnitorului menţionat,  despre nişte strigoi care se manifestau în Mehedinţi şi pentru elucidarea cazului, domnitorul trimite o echipă de cercetare. Căpitanul Nikos din Theologos, Ionică ordonanţa sa, doctorul pentru examinarea

cadavrelor şi banditul eliberat, Matei Gajul merg să clarifice situaţia. Din toată aventura lăsată cu schingiuiri şi crime, scapă doar Ionică, ce se întoarce în Bucureşti.

La biserica Olteni se iscă o răzmeriţă în care Ionică îl recunoaşte pe căpitanul Nikos devenit şi el moroi.

Poarta ne comunică povestea lui Radu sculptorul, student la Arte Plastice, care pleacă fără să termine facultatea pentru a sculpta porţi monumentale în Maramureş.

Eroul, după ce ajunge în zonă cu trenul, se angajează la un sculptor de porţi pentru a învăţa meseria. Cioplitorul, prin afirmaţia că sculptura este încarcerată în lemn şi trebuie eliberată îmi aminteşte de un aforism al lui Brâncuşi. Urmează o mare cumpănă. Radu acceptă să lucreze cu maleficul cioplitor Lisandru. Fiica acestuia s-a spânzurat dar vine noaptea să facă dragoste cu Radu. Pentru ea, un tânăr s-a sinucis. Lisandru şi Radu realizează cea mai mare poartă monumentală care va fi transportată la Muzeul Satului. Sub ea se descoperă scheletul unui tânăr. Finalul rămâne deschis.

Proza lui M.B. Ionescu – Lupeanu este densă, halucinantă scrisă în forţă şi cu talent narativ de excepţie. Erotismul dintre vii şi morţi determină evenimentele dramatice. Universul devine magic.

Subiectele alese de autor pentru prozele sale sunt rare. Sunt ca nişte ţinte la care vânătorul îşi exersează tirul. O face cu succes.

Lucian Gruia

(„Argeş”, Piteşti, martie 2017)

Setting

Layout

reset default