Criza miezului lipsă

Share

Criza miezului lipsă Cassandra Corbu Aprehensiunea existenței îngrădite, circulare până la maladiv și aflate sub imperiul greu al unei încapsulări forțate reprezintă fondul ideatic și emotiv care obsedează și agită în poemele Ralucăi Faraon din volumul său de debut, să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul, din 2019 – încercare în febrilitate de a căuta „omul interior”, de a coregrafia o perpetuă procesiune a sinelui în sine, a tenebrelor sinaptice în substraturi abisale. Totuși, întregul efort psiho-liric se lovește invariabil de același epilog al statului de „transparență a oglinzii/ în care nu se oglindește nimic”(„***”), de același joc fix în care se „rostogolesc identități în fiecare zi” („fragmentări – exercițiu stilistic II”) conținut de „o lume-sanatoriu” („portret”) în care singura desprindere posibilă este cea prin expresia poetică. Chiar dacă poezia Ralucăi Faraon se configurează sub forma unei dislocări de realitate palpabilă și capătă o oarecare aură tainică, aceasta, în mod aproape paradoxal, reușește o suspendare a eului într-o liniște amorțită care se fixează profund în „cuvintele fracturate/ în întunericul limbajului” („status oniric”), o tensiune maniacală în care „tăcerile bat din picioare nervoase” („încremenire”). Astfel, verbalizarea ajunge să potențeze tăcerea ca element prin excelență al „blestemului perpetuu în singurătate” („alienare”) ce bântuie „prezentul-stepă” („moștenire”), apărând necesitatea plăsmuirii sau a remodelării unei entități care să întregească schema discursivă: volumul devine, prin cele trei părți 55 STEAUA 9/2019 ale sale – I.Eu, I.Eu și Celălalt, I.Eu și Lumea – un dialog disperat, încercând să nege sau, mai degrabă, să se împotrivească ruinării prin lipsa unei „elasticități” ontice („hai să facem ceva măreț/ mă plictisesc oribil/ lumea se repetă într-o doară” – „joc existențial”). Mai mult, relația cu propria creație pare să se afle sub același paroxism al tăcerii, în care cuvântul devine vină, privilegiu-culpă, după cum se conturează în poemul „desemantizare” („prefer să tac/ scap ușor de acuzația de crimă/ în fața judecătorilor”). În cheie postmodernă, textele gravitează în jurul crizei centrului, în jurul unui „dor de matcă” („desemantizare”) care trăiește în starea de a „înota amnezic/ în memoria umanității” („***”) fără a pătrunde resorturile capacității de a găsi, de a conține un oarecare „miez” existențial. Să locuiești într-un cerc și să nu-ți atingi centrul constituie un debut ce evidențiază o voce potentă, capabilă de un expozeu complex înrădăcinat în angoasele tentaculare ale contemporaneității, ale forfotei ontologice postumane.

Cassandra CORBU

(Revista „Steaua”, nr. 9/ 2019)

Setting

Layout

reset default