O carte publicată te maturizează brusc la nivelul conştiinţei! Cu condiţia s-o fi scris cu tot sângele tău, viu sau aproape mort

 Născut pe 21 noiembrie 1955 şi plecat în lumea celor drepţi pe 16 septembrie 1990, Aurel Dumitraşcu are noroc de o postumitate împlinită, de unde în timpul vieţii abia dacă a reuşit să publice două volume de versuri. L-am cunoscut în martie ’90; ne-am şi scris, preţ de-o primăvară-vară. După, am aflat că poetul piatra-nemţean era un împătimit al genului epistolar, întreţinând o vastă corespondenţă cu toată lumea bună (Ana Blandiana, Octavian Paler, Adrian Marino, Livius Ciocârlie, Mircea Nedelciu, Mircea Zaciu, Gheorghe Grigurcu, Nicolae Manolescu, Madi Marin, Eugen Negriei ş.a.) – vorba lui Luca Piţu: „de Internet loc ţinea”. Graţie strădaniei lui Adrian Alui Gheorghe, mare parte a corespondenţei sale, „vioaie analiză spectrală a deceniului nouă, radiografie culturală a generaţiei optzeciste” (Luca Piţu), vede lumina tiparului. Ce bucurie să citesc, peste ani, în Epistole inedite (1979-1990), Junimea, 2015, aceste cuvinte, în care recunosc întru totul devoţiunea lui Aurel pentru poezia, dublată de un adevărat cult al prieteniei: „Marii prieteni sunt numai cei care se ocupă cam de aceleaşi lucruri. (…) POEZIA nu mi se pare deloc o glorie (…) Sângele îmi umblă repede (curios, am şi sânge, deşi-s subţire ca iarba!), vreau să dau tot ce am mai bun frumuseţii. Dacă omul nu ar pleca de la frumuseţe, nu ar şti cine este, de unde vine şi unde se duce”. Sunt cuvintele unui tânăr de 24 de ani, adresate altui tânăr, ambii poeţi, iar maximalismul propriu vârstei e înduioşător: „îţi spun sincer, nu ştiu dacă ţi-aş scrie dacă nu aş avea încredere în POETUL Lucian Vasiliu”. (Într-o altă misivă, către Gellu Dorian, mărturiseşte: „Voi fi tare bucuros în ziua când tu şi ceilalţi prieteni ai mei veţi fi cu cărţile pe faţă! îţi spun sincer: o carte publicată te maturizează brusc la nivelul conştiinţei! Cu condiţia s-o fi scris cu tot sângele tău, viu sau aproape mort”). Făcute publice la circa trei decenii de la expediere, misivele Mesagerului din Sabasa ni-l readuc printre noi aşa cum l-am cunoscut şi îndrăgit: „Umblase prin multe locuri. Era viu, mobil, colecţionar, (e)pistolar şi dăruitor” (Luca Piţu).

 

21 noiembrie ’16

Emilian GALAICU-PĂUN