CLUBUL de lectură şi promovare JUNIMEA-SCRIPTOR

Share

Editura Junimea şi revista Scriptor organizează joi 8 martie 2018,ora 17,a 97-a din seria întâlnirilor săptămânale Junimea – Scriptor dedicate autorilor junimişti şi celor mai recente titluri.

Începând cu această ediţie, Clubul de promovare a culturii, cărţilor, dialogului va fi găzduit în mod constant de Librăria Academică „Orest Tafrali” (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”).

Evenimentul din această săptămână semnalează apariţia,

la Junimea a unei cărţi noi semnate de cunoscutul scriitor, istoric, profesor, Florin CÂNTEC, directorul Arhivelor Naţionale ale Statului, Filiala Iaşi.

Volumul va fi prezentat de profesorul. Codrin Liviu CUŢITARU.

Vorbind despre cartea sa, autorul Florin CÂNTEC rezumă, în câteva cuvinte, spiritul acestui proiect care s-a realizat la editura Junimea, în colecţia „Colocvialia”: „Portrete în cerneală de China este o culegere de acuarele literare, publicate în Ziarul de Iași de-a lungul ultimilor ani printre multe alte texte, despre prieteni. În alb și negru. Cunoscuți și necunoscuți. Scrise prin jocul hazardului la aniversări sau la momente triste, dar care, am realizat surprins, au toate acea vibrație interioară, acea stranie izbucnire dată de scrierea lor dintr-o răsuflare așa cum poate ar fi caligrafiat un artist oriental, în urmă cu mii de ani, cu pensula, un portret.”

Setting

Layout

reset default